Sunt verzi încă mustățile la spice
Și lanul pare tot bătut în jad,
Sub valuri de smarald ce parcă scad
Când macii lasă roșii cicatrice.
Tablou de răsucit pe gând, dar... fad,
Căci lanul crud, letargic și complice,
Nu duce iz de pâine pe colnice
Și nici nu umple un rucsac nomad.
Necoacerea e, Doamne, un blestem?
Căci mușcă ne-mpliniri usturătoare
Pe-al vieții tainic și mirabil ghem.
Și, cu un optimism în sărbătoare,
Un gând mi-a înflorit ca un poem:
Au toate vremea lor. Aveți răbdare!
Simion Felix Marțian
Siegen, 26 iunie, 2025
La moara lui Felix 