Exorcism și legitimitate

 Efesul de la jumătatea secolului întâi al erei creștine era un oraș de-a dreptul strălucitor. Cu o populație de aproape un sfert de milion de locuitori, capitala provinciei Asia era un important centru economic și comercial, portul său legând rutele maritime de cele terestre.

  Existența unui teatru cu douăzeci și cinci de mii de locuri (pe lângă alte amfiteatre) ne dă imaginea splendorii sale dar și a vieții culturale intense.

 Se remarca și ca centru religios prin numărul mare de temple, printre ele evidențiindu-se cel al zeiței Artemis, considerat a fi una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Faptul că apostolul Pavel a stat în Efes trei ani, mai mult decât în oricare altă cetate unde a misionat, a făcut ca Efesul să devină și un centru important al creștinismului în ascensiune.

 Dar cu toate că oamenii vedeau minunile făcute în Numele Celui Înviat, în confuzia lor amestecau credința creștină cu ocultismul și magia, într-un sincretism păgubos. Întâlnim astfel oameni care căutau să facă lucruri supranaturale folosindu-se de noțiuni pe care nu le cunoșteau suficient.

 Luca ne relatează în capitolul 19 al cărții sale „Faptele Apostolilor” o întâmplare dramatică cu niște exorciști itineranți, fiii lui Sceva, un preot iudeu de rang înalt. Aceștia au folosit Numele lui Isus ca pe o formulă magică, zicând duhurilor rele: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!” (vers 13)

 Răspunsul a venit: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu; dar voi cine sunteți?” (vers 15) Și nu doar că nu le-a recunoscut autoritatea, dar „ a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi și i-a schingiuit…” (vers 16).

 Experiența de viață ne spune că „dacă ai un văr, care are un cumnat, ce la rândul lui îl știe pe un om care face bijuterii”, nu însemnă că TU ești bijutier. Iar în viața spirituală lucrurile sunt și mai clare. Dacă vrei să pornești la drum cu Dumnezeu, sau să faci „mari isprăvi” cu El, nu mergi cu Dumnezeul lui Pavel. Nici măcar al părinților tăi. Mergi cu Dumnezeu TĂU, cu Cel cu care tocmai ai stat de vorbă în rugăciune și ați făcut planuri împreună.

 Iar oamenilor nu le vorbești despr un Isus al… mamei tale sau al fratelui tău, ci despre Mântuitorul TĂU și experiențele tale cu El. Cunoașterea după ureche nu te califică pentru lucrări în Numele Domnului.

 Martorii celor întâmplate cu exorciștii din Efes au reacționat, evident. Iar în versetul 19 scrie: „Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți ”

 Așadar, pentru a lucra împreună cu Dumnezeu, trebuie să iei startul cu El. Adică să o rupi cu trecutul, chiar dacă asta te costă. Cel Atutputernic nu intră în nicio combinație, El este UNIC.

 Cu Dumnezeu, înainte!

Simion Felix Marțian

Siegen, 10 iunie, 2025

Iubesc

Iubesc cu putere lumina
Şi-o caut în zâmbet şi flori,
Iubesc când îmi scaldă grădina
Şi-o-mbracă în mii de culori.

Iubesc adierea şoptită
Şi-al apelor susur suav,
Dogoarea din lanul de pită
Şi macii cu lujer firav.

Iubesc, Doamne, lista-i… mai mare,
Iubesc încă multe şi… mult,
Dar Tu mă asculţi cu răbdare
Şi-apoi îmi faci semn să Te-ascult:

-Dar ploaia când vine-n rafale?
Dar vântul suflând nemilos?
Iubeşti tu noroiul din cale
Şi gerul muşcând pân-la os?

-Mă zdruncină testul, Părinte,
Mă văd egoist şi… naiv,
Îmi laud iubirea fierbinte,
Dar, totuşi, iubesc… selectiv!

Ajută-mi să caut rodire
Şi-n semeni să văd ce-i frumos,
Căci Tu eşti şi fi-vei iubire,
Iar eu sunt al Tău în Cristos!

Simion Felix Marţian

Sonet de iunie

Purtând solstițiul ca pe o hlamidă
Bătută cu cireșe de rubin,
La țărmul verii, de lumină plin,
Adastă luna iunie, candidă.

Se-ascunde curcubeul, clandestin,
Prin iarba sărutată de acridă,
Și muzica prin păsări e fluidă
Și-n greieri acordați în sol... senin.

Mă invadează vara, por cu por,
Și-n flori de câmp cu puf de reverie
Îmi pregătesc o pistă pentru zbor,

Să mă înalț, pe-aripi de poezie,
Cu închinarea mea spre Creator:
Mărire Ție-n veci, mărire Ție!

Simion Felix Marțian

Nuntaș la driblare

O nuntă a fost dintotdeauna un prilej de bucurie. Mai întâi, ospățul în sine, cu mâncăruri care de care mai apetisante, apoi bucuria nuntașilor de a se întâlni, de a petrece timp împreună. Și am putea adăuga – de ce, nu? – posibilitatea etalării toaletelor, într-o simfonie a eleganței.

 Nu tot așa stau lucrurile în pilda Mântuitorului, reprodusă de evanghelistul Matei în capitolul 22 al cărții sale: „Pilda nunții fiului de împărat”. Și asta pentru că pilda, având semnificații profund spirituale, se referă, cum Însuși Isus spunea, la Împărăția cerurilor. Adică la mântuire.

 Ce face această nuntă… altfel? În primul rând, invitații nu pare să se fi bucurat, pentru că „n-au vrut să vină” (vers. 3) atunci când au fost chemați de robii împăratului. A urmat o a doua chemare, în care li s-au dat și detalii asupra pregătirii ospățului, răspunsul fiind… un refuz, pentru că s-au dus „unul la holda lui și altul la negustoria lui” (vers. 5).

 Dramatismul devine cutremurător când unii dintre cei chemați la nuntă pun mâna pe robii trimiși să-i cheme și… îi omoară, faptă pedepsită de împărat. Este momentul în care Împăratul renunță la prima listă de invitați, adică Israel, poporul ales, și își îndreaptă atenția spre neamuri: „Duceți-vă dar la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi.” (vers 9)

 Astfel, sala de nuntă s-a umplut, chiar dacă exista o condiție: ținuta unică obligatorie. Adică toți să fie îmbrăcați la fel, pentru că li se oferea o haină pe care să o poarte, certificând calitatea de nuntaș. O condiție ușor de îndeplinit.

 Dar… surpriză! Când împăratul a venit să-și salute oaspeții, unul era îmbrăcat altfel. Adică îi lipsea haina de nuntă. Încerca să eludeze regulamentul prin dribling. Fără succes, însă. Pentru că împăratul a zis: „Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (vers. 13) Tragic!

 Pentru că suntem invitați la nuntă, trebuie să știm că haina cerută este cea amintită de apostolul Pavel: „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El” (Romani, 3:22)

Este haina harului care ni se oferă, iar cei care încearcă să dribleze, refuzând-o, sunt cei care se prezintă în haine personale: integritate, fapte bune, religiozitate. Total greșit! Accederea la „ospățul nunții Mielului” (Apocalipsa, 19:9) se face doar în haina de nuntă a neprihănirii primite prin credință.

 De ce am recurge la ținute improvizate, când știm care este rezultatul? Neprihănirea cusută la altă croitorie decât cea a lui Hristos nu corespunde. Și, oricum, e un dar. Așadar, îmbrăcați în NEPRIHĂNIREA LUI HRISTOS, să ne vedem la nuntă!

Simion Felix Marțian

Întâi de iunie

Ne bate vara-n geam cu cer senin,
Punându-și în cosițe fulgi de soare,
Și pentru-a ne seduce pe deplin,
Cu primul pas surâde-a... sărbătoare.

Ducând parfumul florii de măceș
Pe pajiștea ce-a înflorit ca ia,
Cu brațele-i din ramuri de cireș
La pieptu-i cald strânge... copilăria.

Și, înflorind sub cerul de topaz
Cu soarele ce-și mână bidiviii,
Ne picură în suflete extaz,
Căci astăzi ne sărbătorim copiii.

Iubindu-i, le dorim tot ce-i frumos
Și-am vrea pe ani să le-atârnăm odoare,
Noi suntem limitați, neîndoios,
Dar Dumnezeul nostru este mare.

O, Doamne bun, Tu ne-ai făcut părinți
Cu-acești gingași boboci de veșnicie,
De-aceea azi cu mulțumiri fierbinți
Ne închinăm și spunem: Slavă Ție!

Dar vrem să-i știm mereu sub mâna Ta,
Prezent etern de binecuvântare,
Căci dacă Tu-i vei binecuvânta
Viața le va fi o sărbătoare.

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 Iunie, 2025