Părând un codru ridicat pe trunchi,
Coroana-mpinge bolta și-o-ncovoaie;
Prin ramuri îi curg raze, fulgi și ploaie,
Cu vânturi împletite în mănunchi.
Văzându-i neclintirea în puhoaie,
Înfipt în glie până la genunchi,
Uimire-n mine țipă din rărunchi
Și-aș vrea din el să strâng la piept altoaie.
Cerând lumină de la Dumnezeu,
Prin reci nedumeriri ce mă-nfășoară,
Aștept răspunsul ca pe un trofeu.
Și, din Cuvânt, o nestemată rară
A scânteiat atunci în duhul meu:
Stejaru-i ghinda ce-a-nvățat să moară!
Simion Felix Marțian
Siegen, 18 iulie, 2025
La moara lui Felix 