Tu mergi de-a dreptul, eu o iau pieziș, Tu mângâi macii, eu strivesc cicoarea; Purtând seninul treci prin luminiș, Iar eu, confuz, nu deslușesc cărarea.
Când am pornit la drum, mi-ai pus în sân Iubire cât să umpli... o fântână. Întinerea sub pași un veac bătrân Și înflorea, căci mă țineai de mână.
Cu urmele-mi topite-n urma Ta, Vedeam neplânsul stăruind pe zare, Și, dintr-un curcubeu ce se-arcuia, Cum clipe altoiam cu fulgi de soare.
Unde sunt toate astea? Ce-am făcut? Când, cum și unde m-a-ncolțit răscrucea În care urmele Ți le-am pierdut? Unde îmi e reperul? Unde-i Crucea?
Din Carul mare priponit la geam, O stea clipind parcă voia să-mi spună Că totul s-a sfârșit, că doar visam. Ah, m-am trezit și... suntem împreună!
Un vis tulburător, vis dureros Care mi-a scris pe inima-ncordată, Să trec și prin răspântii cu Cristos Și... să nu-L las de mână. Niciodată!
La moara lui Felix 