Ne cheamă Dumnezeu să construim,
Când lumea își adapă ruinarea
Și țese storuri, mărginindu-și zarea,
Din selfie-uri făcute-n țintirim.
Ne dă și cărămida și... ardoarea,
Și dragostea ca un liant sublim,
În templul viu pe care îl zidim
Spre El să clocotească închinarea.
Dar dacă, Doamne, schelele sunt goale
Pe-un șantier vibrând a veșnicii,
Mai suflă-n focul inimii din foale.
Și-o afluire-n duh de... pietre vii
Să ducă peste ziduri osanale,
Dar și refrenul: Mai aveți mistrii?
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 august 2025
La moara lui Felix 