Pe albul intens ce îmi stă înainte Aș vrea să sculptez în cuvinte ce ard Un cânt ca un zbor de-nchinare fierbinte În vas de-alabastru cu picuri de nard.
Spre Tine vreau, Doamne, cântarea să zboare Cu laude prinse în fiece vers, Și clipe înalte, tivite cu soare, Gustând veșnicii să se-oprească din mers.
Și vreau să-ncrustez mulțumire în strofe, Căci Tu ne dai, Doamne, și lanul de jad Și albe răcori cuibărite în cofe Ce poartă-ațipirea pădurii de brad.
Aceasta îmi este dorința, Divine, Să-mi pun închinarea în vers, unul viu, Dar, Doamne, cuvintele vieții-s la Tine, De-aceea cu Tine vreau imnul să-l scriu.
Să pui Tu, Te rog, viață-n vers și culoare Atunci când cuvântul ales dă în pârg, Iar eu să torn suflet și dor de-nchinare, În care se-nmoaie condeiul cu sârg.
La moara lui Felix 