La moara lui Felix

Alunecă pe cumpăna bătrână,
A scapăt, astrul zilei printre nori,
În ciutură se împletesc răcori
Cu negura ce urcă din fântână.

Cortina cade adormind culori,
Lăsată-ncet de-o nevăzută mână,
Iar bezna-și ia ținuta de stăpână
Tivind cu onix clipe și fiori.

E noaptea, Doamne, searbădă și... grea,
Căci numai în lumină e vigoare.
N-ai vrea să schimbi Tu pe aici ceva?

Și simt venind răspunsul ca o boare:
Iubiți lumina, și în slava Mea
Vă pregătesc o zi... nepieritoare!

Simion Felix Marțian
Siegen, 28 august 2025