Pe zările lumii bat clopote-n dungă Sub norii de smoală ce-anunță noroi, Și clipa-i mai grea, e mai hâdă, mai lungă, Când vin vălătuci cu duhori de război.
Mai-marii se-adună la masa rotundă, Brodând cu cinism și destine și hărți, Dar „pacea”, cuvânt cu vibrare profundă, Doar vine din cărți și se-ntoarce în cărți.
Războiul nu-i... golf, oameni buni, este moarte, E plâns de orfani lângă hulpav mormânt, De văduvă-n doliu, cu visele sparte, E stop cardiac de părinte înfrânt.
Iar cei ce se duc să rămână-n tranșee Nu sunt doar pioni pe o tablă de șah; Și fii, soți și tați cioplitori în idee Devin amintiri în vreun trist almanah.
Războiul e foame, e boală și sânge, E doliu real ca un țipăt de corb, E tragica scenă a lumii ce plânge Cănd e adăpat al discordiei morb.
Mai-marilor, haideți la masa-mpăcării, Dar toți animați de un gând luminos Și-având între voi, ca un gir al schimbării, Pe Cel ce El Însuși e pacea, Cristos!
La moara lui Felix 