Pe tabla cu patrate bicolore,
Îmi port agale umbra de pion
Cu pași mărunți, atent la orice zvon
Din miezul clipei cu tăceri sonore.
Sunt cel mai mic la mine în pluton,
Dar port în aripi transformări majore
Când ținta mi-o ating, mușcând din ore,
Și-n rucsac am baston de... campion.
Eu, Doamne, nu visez la vreo schimbare,
Rămăn pionul... alb ca un iglu
În mâna-Ți pregătită de mutare.
Căci eu cu hotărâre am spus NU
Când negrul mi-a propus o racolare,
Și știu că-ntotdeauna câștigi Tu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 5 septembrie 2025