Un clocot galben stăruie pe lume
Din pomi uimiți, cu crengile vâlvoi;
Tristeți prăvale toamna peste noi
Cu berze prinse-n opere postume.
Un timp grăbit, sărind din doi în doi,
Oferă, după vechile cutume,
Buchet de crizanteme și... reume,
Și-un cer încercănat plângând cu ploi.
Când totul e o apăsare-n piept
Din hohotul elegiacei toamne,
Să scriu, aș vrea, prin frunze drumul drept.
Nu vreau ca vremile să mă condamne,
Ci, când din letargie mă deștept,
Să intru-n primăvara-Ți sfântă, Doamne!
Simion Felix Marțian
Siegen, 25 septembrie 2025
La moara lui Felix 