Lumina ațipește în mănunchi La geamul toamnei dinspre miazănoapte, Și curg din văgăuna nopții șoapte Ce urcă-ncet, încet pe-al zilei trunchi.
A fost un timp bogat în roade coapte, Iar boii trăgeau carul în genunchi, Bilanțul strigă însă din rărunchi: E, totuși, mult prea mult porumb în lapte!
Necoacerea ne roade ca un morb Când toamna vieții bate la fereastră, Căci punem storuri, vrând un soare orb.
Dar, Doamne, pentru mântuirea noastră, Ne smulge din al nepăsării sorb, Căci suntem lan în câmp, nu flori în glastră!
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonetul coacerii&8221;