Tresare alb aducerea aminte
Când, sub pavilion argonaut,
Pășim iscoditori înspre trecut,
Privind pe scocul vieții spre sorginte.
De-acolo curge „azi”-ul cunoscut,
Țesut din fapte, stări și simțăminte,
Spre încă tainice deznodăminte,
Spre cataracta în... necunoscut.
Și când dilema își ațâță jarul
Dând vâlvătăi pe-al dubiilor foc,
Cuvântul veșnic își aprinde farul.
Acum se vede, fără echivoc,
Că Cel ce-a dus o cruce cât Calvarul
E-acolo sus, ne pregătește loc.
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 