Din moara iernii, albul și tăcerea
Pudrează lumea-n stele de argint,
Pe ramuri dau boboci de mărgărint
Și norii-și torc în curgere căderea.
Miracolul în alb de hiacint
Îmi ia captivă cu uimiri vederea,
Iar tihna ce-și revarsă mângâierea
În inimă până în miez o simt.
E pace-n jur și alb de neprihană
Și, Doamne, cred că și în noi le vrei
Unite-n împletiri de filigrană.
Dar nu-i căldură-n dalbul de polei,
Ci dragostea, balsam de pus pe rană,
Dă alb de viață, ca de ghiocei.
Simion Felix Marțian
Siegen, 9 ianuarie 2026
La moara lui Felix 