Surprize pe malul Iordanului

Ioan Botezătorul a intrat pe scena istoriei potrivit profeției lui Isaia (40:3), el fiind cel ce „va pregăti calea Domnului”. Și pentru că avea o astfel de misiune, existența lui nu s-a consumat pe nesimțite între două repere de timp. Nu, ci el a fost omul vremii sale.

  Un astfel de om nu trece neobservat. Face valuri. Chiar dacă asta ar putea să-l coste. Și pe Ioan la costat. Capul. Destin tragic, dar măreț, al celui despre care Isus spunea că a fost „cel mai mare dintre cei născuți din femei”.

 A fost demn și drept, rostind adevărul cu îndrăzneală  și vorbindu-le oamenilor despre pocăință. Oamenii, înțelegând mesajul lui, veneau în număr mare la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați în apele Iordanului.

 Surpriza lui Ioan a fost mare când a văzut, printre cei ce veneau să fie botezați, „mulți farisei și saduchei”.(Matei, 3:7) Cunoscându-le viața, Ioan știa că aceștia tratau botezul ca pe un contract de asigurare în ce privește „mânia viitoare”. Dar Ioan nu putea fi păcălit, așa că i-a respins. În termeni militari, ar fi „La loc comanda!”.

 Și pentru că surprizele continuau, Ioan L-a văzut venind spre el pe Cel despre care spunea că este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”(Ioan, 1:29) A încercat să se eschiveze, considerând, pe bună dreptate, că el ar avea nevoie să-l boteze Isus.  Însă Isus l-a liniștit, spunându-i: „să împlinim tot ce trebuie împlinit”.(Matei, 3:15)

 Dar cea mai mare surpriză a avut-o Ioan la încheierea actului botezului. Când Isus a ieșit din apă, cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt a coborât peste El în chip de porumbel. Și, ca un final apoteotic, din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

  Prin jertfa ulterioară a Celui botezat de Ioan, avem intrare la Tatăl, iar prin naștere din nou devenim copii ai Lui. Cu siguranță, dorința Sa este să-Și găsească plăcerea în copiii Săi.

 Mă opresc din scris, căci mă frământă o întrebare: oare ce-ar spune acum despre mine? Tu nu ești curios, în ceea ce te privește?

Doamne, ajută-ne să facem voia Ta!

Simion Felix Marțian

Dezgheț divin

Ne bântuie geruri mușcând nemilos
Cu colți de cumplite dihănii,
Și-n răni suflă vântul țipând dureros
În goană nebună de sănii.

Cu gheață în suflet și gheață-n priviri,
Ne-nghite cu totul decorul,
Și aripa frântă-a uitatei iubiri
Prin țurțuri își tânguie zborul.

Pe sipet în suflet, ce poartă candid
Surâsul ca nimb al iubirii,
E colbul uitării, obstacol perfid,
Un zid împotriva trezirii.

Dar, Doamne, noi suntem făcuți să iubim,
Tu nu ne-ai făcut robi ai gheții,
Aprinde în oameni, cu focu-Ți sublim,
Iubirea, ca vector al vieții!

Și-apoi în dezghețul zvâcnind radios
Și-n clocot de imnuri divine,
Țesând armonii să trăim luminos
Uniți în iubirea de Tine!

Simion Felix Marțian

Sonetul începutului de an

Cu visuri îndesate-n geamantan,
Privesc la căi ce-n față se-ntretaie,
Și-a semn de întrebare se îndoaie
Proiectul meu de început de an.

Confuzii dau lăstari, ca după ploaie,
Și temerile înfloresc spontan,
Căci n-am pentru pericole vreun plan,
Nici harta drumurilor pe vreo foaie.

Îmi reazem gândurile, ca de-un zid,
De sfintele promisiuni divine,
Și alte perspective se deschid.

Căci, Doamne, câtă vreme ești cu mine,
Sunt și asigurat de-un scut solid,
Am și un ghid desăvârșit în Tine!

Simion Felix Marțian