Muntele, tribună și martor tăcut al învățăturii lui Isus, rămânea în urmă, în timp ce El se îndrepta spre Capernaum. Dar ziua nu se terminase, ba chiar urma să-i ofere Învățătorului o surpriză. Una care să-L uluiască.

  Un ofițer din garnizoana de frontieră avea un rob la care ținea foarte mult și care era grav bolnav. Nu e greu să ne imaginăm dorința ofițerului de a face tot ce-i stătea în putință pentru a-l salva. Și tocmai atunci intra Isus în cetate.

  Centurionul auzise vorbindu-se despre Isus. Doar auzise, dar asta nu l-a împiedicat să creadă. Nu s-a îndoit nicio clipă că este momentul lui. Al salvării robului său. De aceea a trimis o delegație de „bătrâni ai iudeilor”(Luca 7:3) să-L roage să vină la el.

  În demersul lor, acești mijlocitori au subliniat meritele acestuia, privitoare la relația lui cu oamenii din cetate, dar și la faptul că le-a zidit sinagoga. Din punctul lor de vedere, se cuvenea să i se răspundă cererii. Și cererea lui nu se referea la o rețetă compensată, sau la o ecografie cu prioritate, ci pur și simplu să-i vindece robul . Pentru că el credea.

  O a doua delegație a fost trimisă în întâmpinarea lui Isus, să-I spună să nu se mai deranjeze. În modestia lui, centurionul se vedea nevrednic să-L găzduiască sub acoperișul său. Și, totuși, vindecarea trebuia să se producă. Dar, militar de carieră fiind, obișnuit cu disciplina, a făcut o analogie. Dacă lui i se supun cei din subordine și-i execută ordinele, de ce nu ar proceda la fel și Isus.

  „Zi o vorbă, și robul meu va fi vindecat.” (Luca 7:7) Doar o vorbă? E de ajuns un singur cuvânt? Experiența ofițerului din armata romană ne arată că e suficient. Credința lui a fost răsplătită cu o rezoluție pozitivă. Robul său, aflat în pragul morții, a fost vindecat.

  Isus a vindecat robul unui ofițer din armata de ocupație. Cea care asuprea poporul ales. De ce? Pentru că avea merite? Pentru că zidise o sinagogă? Nicidecum, ci pentru că a primit o cerere semnată cu credință.

  Vorbim atât de mult despre atotputernicia lui Dumnezeu. Și despre dragostea Sa. I-o și spunem în rugăciunile noastre. Dar câtă credință punem în ele? Ajută, Doamne, necredinței noastre! Și rostește, ca răspuns, cuvântul izbăvitor. Amin.

 

Simion Felix Marțian