Pământul pare supărat pe noi,
Că-n loc de oaze noi pentru vacanță
Îl presărăm cu teatre de război
Și cinic ne dronăm de la distanță.
Mai descâlcim prin știri și prin minciuni
Și mai pronosticăm „care pe care”;
E vremea de trezire, oameni buni,
Acolo-n focul luptei chiar se moare!
Nu sunt imagini din vreun serial
Ce uită prea ades să tragă frâna,
Tot sângele acela e real,
Din cei ce mușcă-n țipăt lung țărâna.
Real e plânsul de copii orfani,
De tinere captive-n văduvie,
Aievea-s gropile dintre castani,
Căscate-n cimitir cu lăcomie.
Se-apasă pe butoane obsesiv,
Scriind pe cerul lumii cu rachete,
Și ura se înfoaie maladiv
Iar moartea ia tribut fără regrete.
Parcă-am uitat cu toți de Dumnezeu,
Prea ocupați fiind cu... masacrarea.
„Să vă iubiți cum v-am iubit și Eu!”
Zicea Isus, și asta e salvarea.
De nu găsim urgent iubire-n noi
Să-nfășurăm pământu-ntreg în pace,
Vom asista la ultimul război.
Și-apoi...
Vorbește Dumnezeu și omul tace.
Simion Felix Marțian
Siegen, 22 martie 2026
La moara lui Felix 