În mugurul ce ochii şi-a deschis, Clipind mirat în verdea lui tăcere, Văd un miracol vieţii circumscris Ţâşnind dintr-un crepuscul interzis Ca o-nviere.
Pământul, ce cu jilav plescăit Deschide încolţirii bariere, Emană un miros nedefinit Purtând în el, în chip nedesluşit, O înviere.
Melodiosul susur de izvor, Scăpat de a îngheţului durere, Atinge coarda inimii uşor Şi mângâie auzul ca un cor De înviere.
Pe trupul încordat de aşteptări Mi-e primăvara toată mângâiere Şi-abandonându-mă acestei stări Mă las înfăşurat de-albastre zări Şi de-nviere.
Gust cu nesaţ al primăverii rod Mustind renaştere şi îmbiere Şi, săturat, de toate mă deznod, Să-mi fac din seve proaspete un pod Spre înviere.
Dar, peste toate, crucea din Calvar, Pe care Dumnezeu prin sfânta-I vrere Adus-a jertfa mântuirii-n dar, Deschide-al veşniciilor hotar Prin Înviere.
La moara lui Felix 