Simfonie de iarnă

Decorul alb cu falduri de tăcere
Apasă pe retină dureros,
Fiind prea greu de-atât de mult... frumos
Ce dă scânteie de extaziere.

Pe liniștea de vată scriu alene
Steluțele, cu vechi caligrafii,
Și fulgii se adună-n poezii,
Urcându-și epitetele-n troiene.

Dar unde-i viața? Căci câmpia tace.
Și râul tace. Și copacii tac.
Doar negrul croncănit ieșind din frac
Vibrează greu sub alba carapace.

E fascinant, dar e prea mare costul 
Acestui alb și rece anotimp,
Căci, Doamne, Tu de dincolo de timp
Le-ai stabilit precis la toate rostul.

Dar când mi-ai spus că seva curge vie,
Brodându-i primăverii haine noi,
Am înțeles că viața e în toi
Și în a iernii albă simfonie.

Și-un cântec poartă-n drumul către mâine,
Ce trece prin al iernii labirint,
Spre slava Ta, zăpezile de-argint,
Ținând la piept mult așteptata pâine.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 ianuarie 2023

Sonet cu ger și ghiocei

Purtând viscol în păr și-n  glas urlet de lup,
Iarna-și face din ger bici mușcând dureros,
Are gheață-n priviri și, suflând viforos,
Îi lucesc zale reci prinse-n țurțuri pe trup.

A gonit mii de flori, le-a tăiat pân´la os,
Dar acum s-a oprit: ghioceii irup!
Și cu albul pe alb vraja iernii o rup,
Învingând uimitor printr-un pas curajos.

Suntem, Doamne, prea slabi într-un mediu ostil,
Când suntem mângâiați cu privire de brici
Și simțim c-am trăi un continuu exil.

Da, suntem ghiocei, dar ne scapă de frici,
Să privim îndrăzneț spre-al dezghețului tril,
Cât mai stăm să purtăm albul Tău pe aici!

Simion Felix Marțian
Siegen, 5 ianuarie 2023

Startul şi ochii lui Dumnezeu

„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)

  Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.

  Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era “lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.

  Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara „se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)

  De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară „asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel „neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin „de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.

  Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm „să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.

  O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.

Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.

  Un An Nou binecuvântat!

 

Simion Felix Marţian

Rugăciune în pragul noului an

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian

Sonet la cumpăna anilor

Își pune calendarul straie noi
Țesute-n ger cu fir de promoroacă,
Și, nechezând a mânz cu chef de joacă,
Se-avântă-n „mâine” ca într-un puhoi.

Proiecte încă-n fașă se dezghioacă
Prin semne de-ntrebare strânse-n roi,
Și tainele se despletesc vioi
Când dă speranța-n pârgă să se coacă.

În șaua anului mă urc prudent,
Și, când cu coama-n vânt la drum pornește,
Mă lupt cu al neliniștii torent.

Dar zic, când teama parcă mă-ncolțește:
În viitor e Dumnezeu... prezent
Și binecuvântarea-L însoțește!

Simion Felix Marțian
Siegen, 30 decembrie 2022

Ecourile Crăciunului

 Se sting treptat ecourile mult așteptatei sărbători. Ale Crăciunului. Voi numi astfel sărbătoarea, asumându-mi riscul de a fi împroșcat, dar eu știu că rolul trâmbițașului este acela de a da semnale clare. De a se face înțeles. Ignorând polemiștii al căror rol nu pare a fi unul constructiv.

  Se sting ecourile acolo unde… a fost ceva. O colindă, o bucurie sinceră, entuziastă chiar. Și toate pornind de la semnificația sărbătorii. Pentru că zgomotul târgurilor de sezon încă persistă. Și acestea tot de… Crăciun.

  Ignoranța mulțimii privind sărbătorile religioase este explicabilă. Tânăra generație nu consideră cool ceva moștenit de la bunici. Lumea lor are alte coordonate și alte obiective. Și de trasarea acestora se ocupă… presa. Mass-media.

  Să ne întoarcem pentru o clipă la Betleem. Vestea bună a fost adusă de un înger la niște păstori. Aceștia și-au asumat rolul de a duce vestea mai departe, și au făcut-o. Nu reiese, însă, de nicăieri că oamenii care au primit vestea au fost foarte convinși, sau că Isus ar fi crescut fiind considerat Mântuitorul venit în iesle.

  Cum ar fi fost primită vestea dacă ar fi fost transmisă oficial? Prin presa mainstream. Trei magi din răsărit au primit călăuzire divină să vină la Ierusalim, să se închine Regelui „de curând născut”. Și chiar dacă Irod n-a înțeles imediat despre ce este vorba (corigent, probabil, la religie), consilierii lui au înțeles. Iar profețiile vorbeau și despre locul nașterii lui Mesia. Betleem. Care ar fi fost sonoritatea trâmbițelor împărătești? Și care ar fi fost ecoul?

 Păstori versus curtea regală. Nu-i totuna să primești o informație de „La moara lui Felix” sau din „New York Times”. Ori „Der Spiegel”. Doar că „presa oficială” a tăcut, iar Irod, vrând să-și asigure tronul, a luat măsuri criminale, de o cruzime greu de imaginat.

 Nici astăzi presa oficială nu este interesată de promovarea Adevărului. A Luminii. Rămâne să o facă păstorii literelor. Cei neînsemnați. E drept, fără ecoul celor dintâi, dar nu înseamnă că în zadar. Doar că ar trebui să se alinieze, renunțând la controverse stupide legate de amănunte total nesemnificative. Cum ar fi numele sărbătorii, data ei, modul de manifestre, etc.

 Dumnezeu și-a dus planul la îndeplinire fără trâmbițașii lui Irod. Și lucrarea Lui continuă fără aportul gorniștilor ultra-sonori de astăzi. O veste bună poate încălzi inima chiar dacă se transmite în șoaptă. Mai ales când e vorba despre destinul etern al fiecăruia.

  Așadar, Christos S-a născut!

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 27 decembrie 2022

Omisiune în Gazeta de Betleem

De multe veacuri setea arzătoare,
Mocnind în spuza vremurilor, greu,
Tânjea după izvor, după răcoare,
Era nevoia vie de-mpăcare
A omenescului cu Dumnezeu.

De multă vreme aştepta pământul
Să se deschidă punte către cer,
Legând astfel teluricul cu Sfântul
Cum din vechime glăsuia Cuvântul
În prorocii ţesute în mister.

Când vremea s-a-mplinit, ca-n scrisul filei,
Divinul într-un Om S-a întrupat
Venind din cer cu revărsarea milei,
Dar pe pământ nici n-a fost „ştirea zilei”
Şi nici în clasamente n-a intrat.

Au fost doar  turmele sub clar de lună
Şi, lângă ele stând, nişte păstori
Când a venit din ceruri vestea bună;
N-au fost nici scribi, nici cronicari să spună
Că au sosit ai mântuirii zori.

Se derulau alte evenimente,
Erau şi-atunci, ca azi, mondenităţi.
Salvarea-n faţa morţii evidente
Nu părea ştire pentru clasamente,
Nu putea trece la priorităţi.

S-a dezbrăcat de cer Dumnezeirea
Venind în ieslea devenită pat
Să scape de la moarte omenirea,
Un fapt uluitor, sfidând gândirea,
Şi totuşi ocolit, netrâmbiţat.

Se urmăreşte şi acum, tenace,
Al senzaţionalului miraj,
Însă Isus e „ştirea”despre pace
Iar ce-i spiritual nici azi nu face
Şi nici atunci nu a făcut... tiraj.

Primiţi azi vestea bună, mântuirea,
Chiar dacă nu e ştire pentru top:
În iesle-a poposit Dumnezeirea
Şi-I mai vedem şi astăzi strălucirea,
Dar nu cu ochi de gazetar miop.

Simion Felix Marțian

Sonetul colindătorilor

Părând un crâng de râset clopoțit,
Se-ntrec printre nămeți colindătorii,
Și-omătul sângerează cu bujorii
Aprinși pe chipuri coborând din mit.

Copii și fulgi în curgerea ninsorii,
Și pacea albă cu ecou șoptit,
Dau sens la „bine” și la „fericit”
Cum dă arcușul un temei viorii.

Ducând și „dalbe flori” și „leru-i ler”
Își toarnă-n clinchete de-argint solia
Ce arde ca o flacără în ger:

Aprindeți-vă-n inimi bucuria,
Cântând cu corul îngeresc din cer,
Căci, oameni dragi, ni S-a născut Mesia!

Simion Felix Marțian