Domeniul lor de activitate era confecționarea corturilor. Dacă ne gândim la desele campanii militare ale legiunilor romane prezente la acea vreme peste tot, putem concluziona că afacerea mergea bine. Și încă își desfășuraseră activitatea la Roma, în inima imperiului.

 Dar, să-i cunoaștem. Este vorba de Aquila și soția sa Priscila. El era de loc din Pont, dar viața le-a purtat pașii prin peninsulă până… Da, până la decretul împăratului Claudius, care a poruncit ca toți evreii să părăsească Roma. A fost o manifestare timpurie a antisemitismului.

 Și pentru că drumul lor spre est trecea prin Corint, s-au stabilit acolo. Apostolul Pavel a ajuns la Corint venind din Atena și astfel drumurile lor s-au întâlnit. „Și pentru că aveau același meșteșug” (FA, 18:3), s-au asociat. Au lucrat împreună, fără a neglija însă activitatea spirituală, împletindu-le. În ce privește acest aspect al activității, succesul ne este relatat astfel: „Și mulți dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați.” (FA, 18:8)

 Din Corint, Pavel a plecat spre Siria, fiind însoțit de noii săi prieteni și… asociați, Aquila și Priscila. Aceștia rămân însă în Efes, în timp ce Pavel își continuă drumul. Ce făceau ei în Efes? Probabil corturi, dar evanghelistul Luca ne vorbește doar despre celălalt aspect al activității lor. Cel spiritual. Îi găsim, astfel, făcând studiu biblic cu Apolo. Acesta era din Alexandria și ni se spune despre el că „avea darul vorbirii și era tare în Scripturi.”(vers 24)

 Apolo avea însă lacune, pe care cei doi „confecționeri de corturi” le-au sesizat. N-au ezitat, deci, să-l invite la ei și „i-au arătat cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.” (vers 26)

 Mai găsim scris despre această familie de evangheliști zeloși în scrisoarea lui Pavel adresată credincioșilor din Corint: „Aquila și Priscila, împreună cu BISERICA DIN CASA LOR, vă trimit multă sănătate în Domnul.” (1 Corinteni, 16:19) Nu știm cât de mare le era atelierul, la care nu puteau renunța, dar ceea ce știm cu certitudine este că au înțeles chemarea divină și au urmat-o.

  După moartea împăratului Claudius, mulți evrei s-au întors la Roma. Acest lucru este evident în scrisoarea lui Pavel adresată romanilor, unde citim: „Spuneți sănătate Priscilei și lui Aquila, tovarășii mei de lucru în Christos Isus,” (Romani, 16:3)  Iar în versetul următor continuă: „…care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața.”

 Așadar, o familie de meseriași… evangheliști, care va rămâne în atenția omenirii până la sfârșit, prin cele relatate în Biblie. Doi oameni, doi soți, amintiți MEREU împreună. Nedespărțiți acasă, la serviciu, în slujire. Corturi și Scriptură. Sau, mai degrabă, Scriptură și corturi.

Le urmăm exemplul?

 

Simion Felix Marțian

Nu, nu este vorba despre un hit la modă sau vreo piesă care uită să mai coboare din topurile de specialitate. Nicidecum. Cântare Anei face parte dintre IMNELE nemuritoare ale omenirii, ca să folosesc pluralul cu rezonanță de bronz, izvodit de poetul Ioan Alexandru. Cântarea vibrantă a biruinței.

 Despre cântarea aceasta, dar și despre rugăciunile care au precedat-o, găsim relatări în cartea biblică Întâi Samuel, scrisă (parțial) de acest preot și profet, care a mai fost și ultimul, dar cel mai mare, judecător al lui Israel. Cu el s-a făcut tranziția la monarhie, lui revenindu-i sarcina de a-i unge pe primii doi regi ai Israelului.

 Cu o viață uimitoare de slujire neîntreruptă și încredințându-i-se mari lucrări, e lesne de înțeles că Dumnezeu avea planuri mari în privința lui încă înainte de a se naște. Și aici apare, în mod firesc, nedumerirea noastră: dacă Dumnezeu avea trasat drumul lui Samuel, de ce Ana, mama lui, era… stearpă? Cazuri similare întâlnim, înaintea Anei, la Sara, Rebeca și Rahela, iar după ea, La Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul.

 Dumnezeu ar fi putut să le facă pe toate aceste mame fertile de la bun început, dar a ales altă cale. Și cu fiecare astfel de miracol Își arată atotputernicia și ne atrage atenția asupra celui născut, pe care urma să-l folosească într-un mod deosebit.

 În cazul Anei, suferința infertilității era sporită și de rivalitatea Peninei, cu împunsăturile ei. Dar durerea ei nu a generat doar rugăciuni fierbinți și lacrimi, ci și un angajament solemn înaintea lui Dumnezeu: „Doamne al oștirilor, dacă vei binevoi să iei aminte la întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aminti de mine și n-o vei da uitării pe roaba Ta, dacă îi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.” (1Samuel, 1:11)

 Am putea spune că pentru această juruință a ales Dumnezeu o altă cale decât succesiune firească a evenimentelor care au dus la nașterea lui Samuel. Adică infertilitatea inițială. Bineînțeles, dacă am vrea să căutăm explicații la toate acțiunile Celui Atotputernic. Dar nu suntem chemați la asta, ci să ne mulțumim să tragem concluzii. Ana s-a rugat, a plâns și… a cunoscut biruința. Care a fost încununată cu o cântare. De mulțumire. De proslăvire. O închinare sinceră și fierbinte.

 Dacă am privi cu recunoștință la binecuvântările cu care ne înconjoară Dumnezeu, viața noastră ar fi o cântare continuă, inspirată de cea a Anei. Iar dacă mai avem încă lacrimi, să nu uităm că în ele, lumina răspunsului divin dă naștere la curcubeie. Așadar, să cântăm!

Simion Felix Marțian

Siegen, 14 iulie, 2025

  Părăsise Ierusalimul în fruntea suitei sale, și carul îl legăna agale în arșița amiezii, coborând spre Gaza. Era om cu vază la curtea împărătesei Candace a etiopienilor, mai mare peste vistieriile acesteia. Ministru de finanțe, vasăzică. Cunoscându-L pe Dumnezeu prin diaspora evreiască, nu putea pierde prilejul de-a veni la Ierusalim să se închine la Templu.

  Dorind să se apropie mai mult de Dumnezeu, și-a propus s-o facă  citind scrierile sacre, spre o cunoaștere mai profundă. În vederea aceasta și-a cumpărat de la Ierusalim, printre altele, sulul cărții prorocului Isaia.

  S-a adâncit însetat în citirea cărții, ignorând total atât zgomotul copitelor cât și norul de praf care-l învăluia.Voia să-L vadă pe Dumnezeu în ceea ce citea, dar totul îi părea codificat. Oare se ascunde Dumnezeu? Oare Își ține tainele ferecate cu vreun cifru secret?

  Nu, etiopianule. Dumnezeu nu face rebus. Tot ceea ce e scris e menit să aducă lumină, nu să ne bage-n ceață. Dacă dorința ta de cunoaștere este sinceră, vei primi lumină, pentru că este scris: „Dacă-L vei căuta, se va lăsa găsit de tine…”(1 Cronici, 28:9)

  Dorința lui de cunoaștre i-a fost satisfăcută, un înger al lui Dumnezeu trimițându-l pe Filip să rezolve problema. Conta, oare, faptul că Filip nu era prin  apropiere? Nicidecum. A sosit în timp util, și l-a lămurit pe etiopian asupra confuziilor sale.

  Așa lucrează Dumnezeu. Totul devine atât de limpede dacă cerem lumină de la El. Dacă dorința este sinceră. Și a famenului etiopian a fost. Iar Dumnezeul pe care-L cunoscuse doar din zvonuri, a devenit, deodată, atât de real, încât nu mai era surprins de nimic. Nici măcar de faptul că lângă el avea loc o teleportare. Ceva inexplicabil.

 Da, Filip a fost răpit de Duhul Domnului după ce l-a botezat pe famen, iar acesta nici măcar nu era uimit. Ci, scrie Luca, „își vedea de drum, plin de bucurie”. (Fapte, 8:39)

  Este Cuvântul lui Dumnezeu un hățiș întunecos de mistere? Nicidecum, căci psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”. ( Psalmii, 119:105). Biblia nu este o culegere de șarade așteptând dezlegători cu interpretări fanteziste. Cum, de altfel, mai vedem prin jurul nostru.

   De cuvinte încrucișate se ocupă oamenii. Dumnezeu nu face rebus.

 

Simion Felix Marțian