Un nou val de scumpiri pare inevitabil în urma noii creşteri a preţului la combustibil. Efectul de seră apărut în urma poluării fără precedent se face tot mai simţit şi se măsoară în… dezastre. Războiul acesta greu de explicat pare să nu se mai sfârșească și se aude, parcă, tot mai aproape.

 Arunci iritat ziarul din mână şi privirea îţi rămâne pironită în zaţul întunecat rămas în ceaşcă de la cafeaua pe care tocmai ai băut-o. Voiai să te relaxezi răsfoind ziarele de dimineaţă, dar această avalanşă de ştiri alarmante te-a dat peste cap. Te întuneci ca zaţul pe care îl fixezi în continuare cu privirea, simţind cum toate astea se suprapun peste propriile tale probleme.

 Un telefon primit de la spital ţi-a adus la cunoştinţă că glicemia soţiei tale a crescut. Şeful ţi-a refuzat creşterea salarială solicitată. Întâlnirea cu dirigintele băiatului a fost plăcută, dar ai aflat că „Einstein”, cum îi spun colegii puştiului tău, a lipsit de la ora de sport.

 Zaţul care se usucă încet în ceaşcă te invadează, prin contact vizual, cu întuneric şi amărăciune. Nu poţi să localizezi durerea care te sfâşie, dar o auzi ţipând: Doamne, în ce lume trăim?

 Hai, redresează-te! Este adevărat că pământul este apăsat de blestemul păcatului, dar lumea nu este nicidecum monocromă. Noi nu vedem decât lucrurile spre care privim, aşa că roteşte-ţi privirea în jur şi vei fi uimit de bogata paletă coloristică a lumii înconjurătoare. Şi încă ceva: până şi negrul cel mai întunecat este tivit de culoarea speranţei, atunci când îţi pui încrederea în Dumnezeu. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Roma: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani, 12:12)

 Încearcă să reevaluezi situaţia. Starea sănătăţii soţiei tale nu este tocmai cea pe care i-o doreşti, dar aminteşte-ţi de modul absolut miraculos în care a scăpat cu viaţă din criza de anul trecut. Şeful ţi-a refuzat, deocamdată, cererea de mărire a salariului, dar ai, totuşi, cel mai mare salariu din departament. Băiatul a chiulit, se pare, de la sport, dar cu câtă mândrie te-ai fotografiat alături de el când a câştigat la olimpiada de fizică. Până şi zaţul din ceaşca pe care nu încetezi să o priveşti nu e altceva decât restul de la o cafea pe care ai băut-o cu plăcere.

 Credincioşii din Tesalonic erau îndemnaţi: ”Bucuraţi-vă întotdeauna” (1Tesaloniceni, 5:16), „Rugaţi-vă neîncetat”(vers 17)şi ”Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”(vers 18).

 Îndreaptă-ţi privirea spre binecuvântările lui Dumnezeu. Ai observat că s-au împrăştiat norii? Priveşte la frumuseţile care te înconjoară: arbori, păsări, flori, fluturi. Apropo: ai văzut fluturii anul ăsta???

Simion Felix Marțian

Pilat din Pont (Pontius Pilatus) a fost cel de-al cincilea prefect al Iudeei, ocupând această funcție între anii 26-36 dH. Cel care i-a înlesnit ascensiunea a fost Lucius Aelius Seianus, comandantul Gărzii Pretoriene, care avea mare trecere la împăratul Tiberius. Seianus nutrea sentimente profund anti-evreiești și urmărea, prin Pilat, o politică provocatoare în regiune.

 Izvoarele istorice extra-biblice (Iosephus Flavius, Philon din Alexandria) ne oferă în prefect imaginea unui om crud, corupt și fără principii. Portretul poate fi întregit cu ceea ce ne oferă Evangheliile referitor la el. Oricum, nu se poate aminti ceva care să-i facă cinste. Chiar și un apeduct pe care l-a construit a însemnat deturnare de fonduri, răscoală și… victime.

 Dacă se mai vorbește și azi despre el, este pentru că și-a legat numele de al Mântuitorului, prin procesul Acestuia și condamnarea Sa. De altfel, istoricul roman Tacit (56-117 dH) ne-a lăsat scris în Anale : „Hristos a fost executat de procuratorul Pontius Pilatus în timpul domniei lui Tiberiu.”

 Procesul a fost mai degrabă o înscenare, iar interogatoriul extrem de sumar. Isus nu s-a dovedit a fi prea… cooperant. A răspuns afirmativ cănd a fost întrebat dacă este Împăratul iudeilor, dar privitor la Împărăție a spus: „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan, 18:36) Și a continuat: „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (v 37)

 Aici, Pilat ar fi putut tresări. Adevărul era un subiect interesant, iar el, educat fiind, era la curent cu  stoicismul, epicureismul, gnosticismul, curentele filosofice ale vremii. Nu a fost curios ce i-ar fi putut spune Isus despre adevăr? Se pare că nu. În fața lui stătea Cel care a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (Ioan, 14:6) Adevărul era pentru Pilat tangibil, ocazie extraordinară, iar el s-a mulțumit să murmure o întrebare retorică: „Ce este adevărul?” (Ioan, 18:38) Nu, nu aștepta răspuns.

  Știm ce a urmat: condamnarea, moartea și ÎNVIEREA! Învierea mântuitoare. Dar pentru Pilat lucrurile au luat-o la vale. La scurtă vreme (36 dH) a căzut în dizgrație și a fost destituit, iar în anul 39 dH s-a sinucis, „ajutat” de împăratul Caligula.

 Dincolo de verdictul  său la proces, Pilat a pierdut o șansă unică de a cunoaște Adevărul. Pentru noi este un subiect de meditație. De câte ori am stat în fața Adevărului, continuând să orbecăim? Doamne, luminează-ne!

Simion Felix Marțian

Siegen, 2 aprilie, 2024

Drumurile vieții curg amețitor în toate direcțiile, întretăindu-se ca liniile într-un triaj. Fiecare astfel de intersectare are propriul ei macaz, acționat de deciziile noastre. Căile urmate au oferte mai mult sau mai puțin generoase, dar au terasament propriu, întărit de ideologii și norme. Dar numai una este Calea. Magistrala. Și această Cale este Isus. (Ioan, 14:6)

 Sunt mulți cei care mai bâjbâie pe căi secundare, din necunoaștere, dar este mare și numărul celor care au pornit pe Cale, dar s-au jucat la macazuri și s-au rătăcit, fără a găsi drumul de întoarcere. Pentru că nu înțeleg semnalele avertizoare care vin cucurigate și așteaptă lacrimile căinței.

 Experiența apostolului Petru ne-ar putea fi folositoare. Și el era pe Cale. O Cale    pe care a negat-o prin trădare, chiar dacă inițial spusese: Eu, Doamne? Dar sunt gata să mor pentru Tine! Dar Isus i-a spus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”(Luca, 22:61) Și lucrurile s-au petrecut întocmai.

 Cântatul cocoșului l-a trezit, și a înțeles că pornise greșit. Trebuia schimbat macazul în direcția bună. Și a făcut-o cu lacrimi, căci e scris: „Și a ieșit afară și a plâns cu amar.”(Luca, 22:62). Ar fi putut evita lacrimile, dar important este că în conștiința lui cântatul cocoșului a avut ecou.

  Ne rătăcim adesea, ademeniți de tentațiile lumii. Dar Dumnezeu, pentru că ne iubește, lasă „cocoșii” să ciugulească în conștiința noastră, iar la nevoie… să cânte. Și cântecul lor spune: Nu trebuia să faci asta! Nu trebuia să vorbești așa!    Nu trebuia să te afli aici! Iar răspunsul conștiinței trezite poate fi salvator.   Drumul luminos al lui Petru ne este cunoscut. De la… cocoș, până la sacrificiu.   Sau, mai degrabă, până în Cer.

 O decizie greșită la o ramificație ivită în cale ne poate îndepărta de Adevăr. De Cale. Dar este fatală doar dacă ignorăm cântatul cocoșului. Glasul conștiinței. Mesagerii trimiși de Dumnezeu să ne salveze.

  Așadar, atenție la cocoș! Și chiar dacă vor fi lacrimi de căință, intervenția lui este salvatoare. Și de dorit.

Simion Felix Marțian