Dumnezeu nu face scamatorii

  Faptul că lucrarea Mântuitorului era însoţită de minuni, I-a sporit notorietatea. Mulţi Îi ascultau însetaţi cuvintele, dar semnele miraculoase aveau ecou, mărindu-I faima. Cum ar fi putut, astfel, ca prezenţa Sa să treacă neobservată?  Şi nu i-a scăpat nici lui Irod Antipa, guvernator în Galileea şi Pereia.

  Identitatea Acestui făcător de minuni era, însă, o enigmă pentru Irod. Unii spuneau că era Ilie, alţii Ioan Botezătorul. „Dar Irod zicea: <<Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?>> Şi căuta să-L vadă.” (Luca, 9:9)

  Nimic despre învăţătura lui Isus. Despre harul lui Dumnezeu. Doar curiozitate în faţa miraculosului. Dorea să-L vadă, aşa cum oamenii se duc la circ pentru ceva neobişnuit. Sună cunoscut?

  Ocazia de a-L avea în faţă pe Isus s-a ivit în timpul procesului Acestuia. Pilat, guvernatorul Iudeii, auzind că acuzatul este din Galileea, L-a trimis la Irod. Acesta, „când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.”(Luca, 23:8)

  Însă Isus nu s-a dovedit a fi „cooperant”. El nu avea nimic de demonstrat. Scopul Său nu era să satisfacă curiozitatea cuiva. Sau să-i potolească setea de senzaţional. Cum, de altfel, nu e nici astăzi.

  Irod a fost dezamăgit de această întâlnire. El voia circ, nu mântuire. Dar Dumnezeu nu face scamatorii. Nu oferă numere de divertisment. Dumnezeu mântuieşte. Şi dacă pentru asta recurge adesea la miracole, o face după planul Său.

  Dezamăgirea guvernatorului s-a transformat în dispreţ „şi după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.”(Luca, 23:11)

 Este o întâmplare tristă, dar gustul ei amar l-am suporta mai uşor dacă ar aparţine doar istoriei antice. Dar se repetă mereu şi astăzi. Oamenii în goană după senzaţional aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze după voia lor, pentru că „au plătit biletul”. Ca la spectacol.

  Acceptând oferta lui Dumnezeu, adică mântuirea noatră, vom avea parte şi de minuni. Şi cea dintâi este transformarea noastră.

Simion Felix Marţian

 

 

Potolirea furtunii


El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39)

Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând, parcă, natura la culcare,
Iar peste Galileea, dinspre mare
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.

Pe ţărm era Isus cu ucenicii,
Dăduse apă vie la popor,
Dar cum amurgul îmbrăca finicii
Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.

„Haideţi să trecem dincolo se mare”
Le-a zis Isus la ucenici, trudit,
Şi barca a pornit ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul, ostenit, a adormit.

Era o seară caldă, liniştită,
Când, deodată, ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit, cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.

În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii, cuprinşi de disperare,
Strigau: „Nu-Ţi pasă, Doamne, că pierim?”

Când marea-şi deschidea, parcă, mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: taci!

O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt şi val
Şi răpăit şi fierbere şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.

El e în barcă, cheamă-L! Nu, nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar, şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 9 august 2010

Sonet înflăcărat

Când îmi drapez cu vată epitetul
Și-ncalț cu pâslă fiecare verb,
Pot să mă dărui versului ca șerb,
Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul.

Nu cântă versul sub condei imberb
Ce nu-i cunoaște focului secretul,
Și doar scâncește jalnic alfabetul
Nealtoit pe un imbold acerb.

Eu vreau să încrustez în bronz de clopot
Tot patosul vibrând în stihul meu,
Și vuiet să devină orice șopot;

Cu vatra-ncinsă vreau să scriu mereu
Și verbele dezlănțuite-n tropot,
Cu versul meu slăvind pe Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 octombrie 2017

Ai văzut fluturii?

Un nou val de scumpiri pare inevitabil în urma noii creşteri a preţului la combustibil. Efectul de seră apărut în urma poluării fără precedent se face tot mai simţit şi se măsoară în… dezastre. Războiul acesta greu de explicat pare să nu se mai sfârșească și se aude, parcă, tot mai aproape.

 Arunci iritat ziarul din mână şi privirea îţi rămâne pironită în zaţul întunecat rămas în ceaşcă de la cafeaua pe care tocmai ai băut-o. Voiai să te relaxezi răsfoind ziarele de dimineaţă, dar această avalanşă de ştiri alarmante te-a dat peste cap. Te întuneci ca zaţul pe care îl fixezi în continuare cu privirea, simţind cum toate astea se suprapun peste propriile tale probleme.

 Un telefon primit de la spital ţi-a adus la cunoştinţă că glicemia soţiei tale a crescut. Şeful ţi-a refuzat creşterea salarială solicitată. Întâlnirea cu dirigintele băiatului a fost plăcută, dar ai aflat că „Einstein”, cum îi spun colegii puştiului tău, a lipsit de la ora de sport.

 Zaţul care se usucă încet în ceaşcă te invadează, prin contact vizual, cu întuneric şi amărăciune. Nu poţi să localizezi durerea care te sfâşie, dar o auzi ţipând: Doamne, în ce lume trăim?

 Hai, redresează-te! Este adevărat că pământul este apăsat de blestemul păcatului, dar lumea nu este nicidecum monocromă. Noi nu vedem decât lucrurile spre care privim, aşa că roteşte-ţi privirea în jur şi vei fi uimit de bogata paletă coloristică a lumii înconjurătoare. Şi încă ceva: până şi negrul cel mai întunecat este tivit de culoarea speranţei, atunci când îţi pui încrederea în Dumnezeu. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Roma: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani, 12:12)

 Încearcă să reevaluezi situaţia. Starea sănătăţii soţiei tale nu este tocmai cea pe care i-o doreşti, dar aminteşte-ţi de modul absolut miraculos în care a scăpat cu viaţă din criza de anul trecut. Şeful ţi-a refuzat, deocamdată, cererea de mărire a salariului, dar ai, totuşi, cel mai mare salariu din departament. Băiatul a chiulit, se pare, de la sport, dar cu câtă mândrie te-ai fotografiat alături de el când a câştigat la olimpiada de fizică. Până şi zaţul din ceaşca pe care nu încetezi să o priveşti nu e altceva decât restul de la o cafea pe care ai băut-o cu plăcere.

 Credincioşii din Tesalonic erau îndemnaţi: ”Bucuraţi-vă întotdeauna” (1Tesaloniceni, 5:16), „Rugaţi-vă neîncetat”(vers 17)şi ”Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”(vers 18).

 Îndreaptă-ţi privirea spre binecuvântările lui Dumnezeu. Ai observat că s-au împrăştiat norii? Priveşte la frumuseţile care te înconjoară: arbori, păsări, flori, fluturi. Apropo: ai văzut fluturii anul ăsta???

 

Simion Felix Marțian

De veghe la moară

Pe coșul morii cântă ciocârlii
Din lanul care curge înspre pâine,
Căci bobul în imagine rămâne
Cu vara lui și macii purpurii.

Miresme vii de viață și de saț
Își țes culcuș în tihna de la moară,
Și parcă veșnicia se coboară
Cu pacea înălțimilor la braț.

Cuptorul lacom e deja încins
Și-așteaptă coca, să o-mbrățișeze,
Și rumenind-o s-o înnobileze,
Ducând felii de... viață, dinadins.

Curând va curge pâinea ca un râu
Cu unde line de... îndestulare,
Dar simt fiorul rece și-ntreb: Oare,
S-a pus în coșul morii numai grâu?

O foame-i și nevoia de Cuvânt,
Iar pâinea se prepară pe-ndelete,
Dar nu doar după vechile rețete,
Și-ades e-n grâu neghină și pământ.

La moară, Doamne, pune veghetori,
Să știm că-n pâine-i grâu ales de Tine,
Și înspre veșnicia care vine
Avem merinde pentru călători!

Simion Felix Marțian

Sonet de aprilie

Spre cald hohotește pământul prin miei
Și crângul își murmură dorul în triluri,
Când jadul poienii se-aprinde-n beriluri
Și mângâie ochii cu vii bănuței.

Cu soare-și scriu cucii veniți din exiluri
Prefața aceleiași vechi epopei,
Iar noaptea își pune-n cerdac brotăcei
Să-i cânte pe strune de-argint vodeviluri.

Respiră miresme prin fiece por
Creația-n care trezirea pulsează,
Făcându-mi și mie un loc în decor.

Și, plin de frumos și de cald ca o oază,
Lumină mai cer: O, Mărit Creator,
Mă umple de Tine și fă-mă… amiază!

Simion Felix Marțian

Doar la un pas de… Adevăr

Pilat din Pont (Pontius Pilatus) a fost cel de-al cincilea prefect al Iudeei, ocupând această funcție între anii 26-36 dH. Cel care i-a înlesnit ascensiunea a fost Lucius Aelius Seianus, comandantul Gărzii Pretoriene, care avea mare trecere la împăratul Tiberius. Seianus nutrea sentimente profund anti-evreiești și urmărea, prin Pilat, o politică provocatoare în regiune.

 Izvoarele istorice extra-biblice (Iosephus Flavius, Philon din Alexandria) ne oferă în prefect imaginea unui om crud, corupt și fără principii. Portretul poate fi întregit cu ceea ce ne oferă Evangheliile referitor la el. Oricum, nu se poate aminti ceva care să-i facă cinste. Chiar și un apeduct pe care l-a construit a însemnat deturnare de fonduri, răscoală și… victime.

 Dacă se mai vorbește și azi despre el, este pentru că și-a legat numele de al Mântuitorului, prin procesul Acestuia și condamnarea Sa. De altfel, istoricul roman Tacit (56-117 dH) ne-a lăsat scris în Anale : „Hristos a fost executat de procuratorul Pontius Pilatus în timpul domniei lui Tiberiu.”

 Procesul a fost mai degrabă o înscenare, iar interogatoriul extrem de sumar. Isus nu s-a dovedit a fi prea… cooperant. A răspuns afirmativ cănd a fost întrebat dacă este Împăratul iudeilor, dar privitor la Împărăție a spus: „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan, 18:36) Și a continuat: „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (v 37)

 Aici, Pilat ar fi putut tresări. Adevărul era un subiect interesant, iar el, educat fiind, era la curent cu  stoicismul, epicureismul, gnosticismul, curentele filosofice ale vremii. Nu a fost curios ce i-ar fi putut spune Isus despre adevăr? Se pare că nu. În fața lui stătea Cel care a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (Ioan, 14:6) Adevărul era pentru Pilat tangibil, ocazie extraordinară, iar el s-a mulțumit să murmure o întrebare retorică: „Ce este adevărul?” (Ioan, 18:38) Nu, nu aștepta răspuns.

  Știm ce a urmat: condamnarea, moartea și ÎNVIEREA! Învierea mântuitoare. Dar pentru Pilat lucrurile au luat-o la vale. La scurtă vreme (36 dH) a căzut în dizgrație și a fost destituit, iar în anul 39 dH s-a sinucis, „ajutat” de împăratul Caligula.

 Dincolo de verdictul  său la proces, Pilat a pierdut o șansă unică de a cunoaște Adevărul. Pentru noi este un subiect de meditație. De câte ori am stat în fața Adevărului, continuând să orbecăim? Doamne, luminează-ne!

Simion Felix Marțian

Siegen, 2 aprilie, 2024

Cocoșul de la macazul cu lacrimi

Drumurile vieții curg amețitor în toate direcțiile, întretăindu-se ca liniile într-un triaj. Fiecare astfel de intersectare are propriul ei macaz, acționat de deciziile noastre. Căile urmate au oferte mai mult sau mai puțin generoase, dar au terasament propriu, întărit de ideologii și norme. Dar numai una este Calea. Magistrala. Și această Cale este Isus. (Ioan, 14:6)

 Sunt mulți cei care mai bâjbâie pe căi secundare, din necunoaștere, dar este mare și numărul celor care au pornit pe Cale, dar s-au jucat la macazuri și s-au rătăcit, fără a găsi drumul de întoarcere. Pentru că nu înțeleg semnalele avertizoare care vin cucurigate și așteaptă lacrimile căinței.

 Experiența apostolului Petru ne-ar putea fi folositoare. Și el era pe Cale. O Cale    pe care a negat-o prin trădare, chiar dacă inițial spusese: Eu, Doamne? Dar sunt gata să mor pentru Tine! Dar Isus i-a spus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”(Luca, 22:61) Și lucrurile s-au petrecut întocmai.

 Cântatul cocoșului l-a trezit, și a înțeles că pornise greșit. Trebuia schimbat macazul în direcția bună. Și a făcut-o cu lacrimi, căci e scris: „Și a ieșit afară și a plâns cu amar.”(Luca, 22:62). Ar fi putut evita lacrimile, dar important este că în conștiința lui cântatul cocoșului a avut ecou.

  Ne rătăcim adesea, ademeniți de tentațiile lumii. Dar Dumnezeu, pentru că ne iubește, lasă „cocoșii” să ciugulească în conștiința noastră, iar la nevoie… să cânte. Și cântecul lor spune: Nu trebuia să faci asta! Nu trebuia să vorbești așa!    Nu trebuia să te afli aici! Iar răspunsul conștiinței trezite poate fi salvator.   Drumul luminos al lui Petru ne este cunoscut. De la… cocoș, până la sacrificiu.   Sau, mai degrabă, până în Cer.

 O decizie greșită la o ramificație ivită în cale ne poate îndepărta de Adevăr. De Cale. Dar este fatală doar dacă ignorăm cântatul cocoșului. Glasul conștiinței. Mesagerii trimiși de Dumnezeu să ne salveze.

  Așadar, atenție la cocoș! Și chiar dacă vor fi lacrimi de căință, intervenția lui este salvatoare. Și de dorit.

 

Simion Felix Marțian

Primăvară bizară

„Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura,
vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza, 8:22)

Bat din palme norii scuturând zăpadă,
Act care-n scenariu nu era trecut,
Și-adierea caldă azi e cavalcadă,
Vânt ce-ngheață floarea numai c-un sărut.

Pe decorul verde se chircesc corole
Ce râdeau în soare până de curând
Și, înfășurându-și umerii-n etole,
Zgribulite-ntreabă: Când intrăm noi? Când?

Primăvara vine, primăvara trece,
Chiar și calendarul e debusolat
C-a dat buzna iarna cu suflarea-i rece
Și cu nonșalanța de-anotimp privat.

Alarmarea crește și nesemănată
Când în termometre dansu-i nebunesc,
Rânduiala noastră este răsturnată
Și-alte anotimpuri, iată, se ivesc.

Panicați, ne-ntrecem în a da sentința:
Pentru vremea asta este prea mult ger!
Și privim cu spaimă și cu neputință
Spre oriunde-n lume, numai nu spre cer.

O fi primăvara, poate, mai ciudată,
Sau nu e-mbrăcată cum era mereu,
Dar urmează și ea partitura dată,
Și bagheta este doar la Dumnezeu!

Simion Felix Marțian