Văd cuptorul rânjind și dogoarea i-o simt, Dar mai sper că va trece pe-alături, cumva, Însă... nu, m-a sorbit în al său labirint Și mă arde cumplit și încep a striga.
Vreun răspuns? Nicidecum. Cerul tace, închis, Când eu țip rugăciuni împletind decibeli, Și, strivit, plâng icnit, ascultând interzis Cum genunchii îmi plâng, sărutând pardoseli.
Doamne, poate greșesc, dar vital e să știu Unde ești și de ce nu-mi răspunzi când Te chem, Din atâtea m-ai scos, Dumnezeul meu viu, Iar acum Te ascunzi când și oasele-mi gem.
Iar tăcere? O, nu! Dar încep să-nțeleg Că-s aici, încercat, pe-al durerii ostrov Pentru proba de foc, căutând să mă-ncheg, Și că-n viață mi-ai pus o fărâmă de... Iov.
Regândesc ce-am rostit și îmi trec „pe curat” Tema grea pentru azi, dând speranței contur; Aș ieși din cuptor, dar cum Tu m-ai lăsat, O să stau, dar Te rog dă-mi putere să-ndur.
Dă-mi putere să cred că-ntr-un „mâine” senin Tu m-aștepți să umblăm pe alei de cântări, Și că vasul de lut din cuptorul de... chin Iese bun pentru sfintele Tale lucrări.
Și mai dă-mi, Doamne, dă-mi și tăria să spun, La supliciul greu când în urmă privesc: Tu ești bun, Domnul meu, ești atâta de bun! Și, privind înspre cer, să mai zic: mulțumesc!
Cu iarna planetei în gânduri și-n pleoape, Și viscolul vânăt al grijii profunde Bătând la fereastra ce dă spre niciunde, Simți gongul final cum vibrează pe-aproape.
Planetă-ncotro? - țipă-n tine-ntrebarea Când vezi cum în față se cască abisul, Ai vrea să visezi, te ciupești, însă visul E totuși real, se întunecă zarea.
Nu, n-ai fi crezut să fii martor când drama Își poartă eroii spre scena finală; Lumina la rampă se stinge, și-n sală Își face loc bezna, se-aprinde doar teama.
Te biruie gerul, dar gându-ți șoptește Că este salvare, speranța e vie, Și vezi pe un drum care duce-n vecie Cum crucea uscată din deal înverzește.
Pe-acolo se urcă și, treaptă cu treaptă, Pășești, când genunchii dau muguri de rugă, Spre locul în care etern se conjugă Iubirea și pacea. Cristos te așteaptă!
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”(Geneza.1:31a)
Prin Logos toate s-au înfăptuit, Creaţia întreagă-i o minune Iar când lucrarea, Doamne,-ai isprăvit Spre tot ce ai făcut Tu ai privit Şi ai văzut că toate-s foarte bune.
Eram cotat ca „foarte bun”şi eu Fiind administrator pe planetă, Purtam în mine chip de Dumnezeu Dar m-a îngenuncheat păcatul greu Şi mi-a mânjit această etichetă.
A trebuit să fie un Calvar Marcând a veşniciilor răscruce, Şi Fiul Tău, aducător de har, Să-mi curăţească eticheta, iar, Murind pentru păcatul meu pe cruce.
Acum, cu tot ce am dumnezeiesc, Cu tot ce regăsesc curat în mine Vreau să fac lucruri bune, şi doresc Să pot, la fel ca Tine, când privesc La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.
Aş vrea să îmi dispară din auz Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul, Făcându-mă adeseori confuz, Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.
Căci eu privesc la anul ce-a trecut Şi caut cu-ndârjire numai bine, Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut Nu-s impresionat în mod plăcut Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.
Însă ştiind că eşti îndurător, Pentru iertare eu te rog fierbinte Şi pentru har în anul viitor, Pentru ca la bilanţul următor Şă fii de mine mulţumit, Părinte.
La moara lui Felix 