La moara lui Felix

Toamna este frumoasă! Așa ar începe o compunere școlară, dar ca să prinzi în scris ceva din farmecul irezistibil al toamnei, trebuie să-ți lași simțurile să o pătrundă în tot ceea ce are de oferit. Și acest lucru nu este doar apanajul artiștilor, chiar dacă sunt înzestrați cu o sensibilitate aparte. Toți cei care vor să-și deschidă sufletul spre frumos vor trăi o astfel de încântare.

 Elegia toamnei? Da, este reală, când norii par să se fi blocat pe „deschis”, într-o jeluire fără sfârșit. Dar și ploile sunt o binecuvântare. Și, oricum, au pauzele lor, când cerul de cobalt râde din nou și soarele își revarsă mierea peste lume, iar pădurea pare paleta unui pictor impresionist. Culoare, multă culoare. Iar ochii sorb această simfonie cromatică dând sufletului starea de bine.

 Auzul ne este și el impresionat de farmecul toamnei. Din coroanele de aur și aramă ale arborilor ne învăluie cântecul de despărțire al păsărilor care ne vor părăsi pentru o vreme. Iar de pe bolta brăzdată cu zbor se aud țipetele cocorilor. Întotdeauna m-au emoționat, chiar dacă e puțin probabil ca vreun compozitor să adauge „muzicalitatea” lor vreunei simfonii. Eu le percep ca pe un salut de „rămas bun”, dar și promisiunea revederii în primăvară, când vor veni cu „v”-ul formației de zbor spre noi. Spre inima noastră. Și cu un nou salut sonor.

 Ar mai fi de adăugat la acest concert autumnal și boncănitul cerbilor. E vremea iubirilor lor și a mugetelor lor de dragoste, când poartă în coarne fuioare de ceață și cată spre primăvara care le va aduce pui. Coda concertului este asigurată de scâncetul brumei care ne așterne argint sub pași.

 Cât despre miros… e greu de definit senzația. Atâtea miresme se împletesc, încât e dificil să stabilești aportul fiecăreia la acest amalgam îmbătător. Pere sau piersici? Mere sau struguri? Gutui sau prune? Apoi, legumele… Arome care fac parte din structura intrinsecă a toamnei și care ne invadează… olfactiv.

 Ce oferă toamna simțului tactil? Ei bine, gingășia pufului de piersică. Și de gutui. Înfiorarea plăcută din mătasea porumbului sau senzația de răcoare la atingerea fructelor sărutate de scânteierea brumei. Și… câte și mai câte!

 Am ajuns și la gust. Aici, dificultatea de a cuprinde în frază întreaga ofertă a toamnei este maximă. Pentru că sunt multe, pentru că sunt delicioase, pentru că… În concluzie, toamna este frumoasă. Și totuși…

 Totuși, deși ne impresionează prin toate simțurile, la superlativ, frumusețea nu e trăsătura ei definitorie. Toamna este toamnă pentru că este… bogată! Pentru că ne oferă cu generozitate ceea ce, ițindu-se cu timiditate sub soarele primăverii, a crescut la sânul ocrotitor al verii și acum râde a împlinire, a coacere. Acesta este drumul roadelor care întrețin viața. Și acesta este rostul toamnei.

 Am scris aceste rânduri despre toamnă cu bucurie în suflet, dar gândindu-mă la anotimpurile vieții. Și la rodirea ei. Pentru că Cel ce ne-a creat ne asigură pe tot parcursul condiții prielnice să rodim. De aceea, din perspectiva lui Dumnezeu, rodirea noastră nu este opțională. Și în ce constă asta, știm cu toții. Cum bine știm și care sunt răsplătirile divine.

 Pentru unii, toamna este departe, dar o bună recoltă se pregătește din primăvară, și se îngrijește pe tot parcursul verii. Vă doresc tuturor o toamnă bogată. Atât ca anotimp, cât și ca etapă vieții. Doamne, ajută!

Simion Felix Marțian

Siegen, 1 octombrie, 2024

Era deja târziu, aproape de miezul nopții, și el savura momentele acestea. Într-o poziție confortabilă, simțind relaxarea trupului obosit, sorbea cu nesaț rândurile cărții căreia îi întorcea filele. Făcea asta de fiecare dată înainte de a cădea în mrejele somnului. Umbrele pe care lumina veiozei le desena pe pereți păreau să pregătească intrarea în lumea viselor. Dar deodată…

 Soneria telefonului l-a smuls brutal din această stare, și sunetul ei i-a produs șocul unei alarme antiaeriene. Îi părea rău că nu l-a pus pe mute. Cine să fie la ora asta? Era prietenul său, pe care nu-l văzuse în ultima vreme. Ce o fi vrând? Nu putea să nu-i răspundă.

 Fiul acestuia, care studia departe de casă, venea în vacanță. Era deja în gara aflată la câțiva kilometri, iar mașina prietenului nu pornea. Băiatul nu putea să vină atâta drum pe jos, având și bagaj. Într-o astfel de situație… „suni un prieten”.

 Nu, nu se putea.Simțea că somnul așteptat este aproape, dar trebuia să-și refuze prietenul într-un mod politicos. Însă refuzul său a adus un val de insistențe. „Unde să mă duc? Tu ești singurul meu prieten. Ajută-mă, te rog!”

  Finalul este previzibil, având în vedere că această scenă posibilă este inspirată de pilda Mântuitorului, relatată de evanghelistul Luca în capitolul 11 al cărții sale. Insistențele dau roade. De altfel, Isus conchide: „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.” (Luca, 11:9)

 Pilda Mântuitorului este despre stăruința în rugăciune, iar a medita asupra ei este imperios necesar într-o vreme când rugăciunea este neglijată. Cât despre insistență… Omul modern este grăbit, adept al produselor instant. Dacă nu primește răspuns imediat la rugăciune, se grăbește să tragă concluzii pripite. Spre paguba lui.

 Și dacă Dumnezeu vrea să-ți testeze credința? Și răbdarea. Și acceptarea dependenței totale de el. Ți-e greu să admiți că nu ai alte soluții? Treci peste orgoliu și smerește-te, insistând! Isus a spus că dă rezultate. De ce te-ai îndoi?

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 24 septembrie, 2024

Părea să fie un ospăț obișnuit, chiar dacă invitatul de onoare era Isus. Fariseul Simon, zis și „leprosul”, invitase la el acasă, pe lângă Învățător cu ucenicii Lui, și pe alți cunoscuți din Betania. Și poate că evenimentul ar fi fost înghițit de uitare, dacă…

  Dacă nu ar fi apărut „o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump” (Matei, 26:7). Ei, și? „Și pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.” Mai multe amănunte asupra acțiunii găsim în celelalte Evanghelii.

 Dacă suntem uluiți de gestul femeii, ne trezește dușul rece al dezaprobării celor din jur. Iuda, cel care purta punga comună, a și evaluat mirul: 300 dinari! Și pentru că un lucrător obișnuit era plătit cu un dinar pe zi, această sumă se aduna într-un an, dacă nu cheltuiai nimic. Greu de realizat.

  Dezaprobarea era însoțită de cuvintele: „Ce rost are risipa asta?”(v 8) Sau: „Mirul s-ar fi putut vinde și banii să se dea săracilor.”(v 9)  Compasiune sinceră? Nicideum: „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul ce ținea punga, lua el ce se punea în ea.” (Ioan, 12:6)

  Isus aprobă gestul femeii, care-i asigură notorietatea: „oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta.”(v 13). Atitudinea lui Isus ne îndeamnă, oare, la a-i neglija pe săraci? O, nu! Dar El a spus: „Pe săraci îi veți avea totdeauna cu voi.”(v 11) Și toată învățătura Lui este despre dragostea manifestată, deci despre mâna întinsă spre a ajuta. Însă nu trebuie neglijată închinarea cu ofrande. Sunt lucrări separate. Este un lucru pe care nu-l înțeleg cei ce strigă .„Vrem spitale, NU Biserici!” Corect ar fi: „Vrem Biserici ȘI spitale!” Pentru că nu se exclud.

  Revenim la jertfa femeii, amintindu-ne cuvintele lui David: „ … nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic”. (II Samuel 24 : 24) Pe femeia aceasta a costat-o, și nu puțin, dar a făcut-o cu dragoste. Chiar dacă nu știa nimic despre mesianitatea lui Isus.

  Poziția noastră este privilegiată față de a femeii. Noi știm cine e Isus, știm ce a făcut pentru noi și mai știm că S-a dus să ne pregătească un loc în Cer. Și cu toate astea, ni se pare atât de greu să aducem jertfe care ne costă. Uneori e nevoie de banii noștri, alteori de renunțări. La confort, la tabieturi…

 Mântuitorul nostru merită. Mai mult? Nu, ci totul!

 

Simion Felix Marțian

„De ce-Mi ziceți: <<Doamne, Doamne!>>, și nu faceți ce spun Eu?”(Luca 6:46)

  Când Isus vorbea mulțimilor despre modul diferit în care doi oameni abordau lucrarea de construcție a unei case, nu ținea un curs de ingineria construcțiilor. Nici nu se adresa unor specialiști. Și totuși vorbea despre lucruri cunoscute.

  Ce om matur, de atunci sau de astăzi, nu știe că o casă trebuie zidită pe o fundație solidă? Pe un teren stabil. Ce om chibzuit (având „temelie” mintală) nu știe că doar temelia asigură stabilitate în calea furtunii? Și totuși…

  Dacă nevoia unei fundații solide este cunoscută,  de ce s-ar renunța la ea? Cel mai adesea din superficialitate. Sau din grabă. Din grandomanie? Posibil, căci resursele pentru zidirea fundației pot fi folosite la ridicarea unui etaj. Sau două. Și, poate, într-un timp mai scurt.

  O astfel de casă ar putea părea mai falnică, dându-i un aer de semeție proprietarului, dar asta doar până în ziua furtunii. Și aceasta nu e probabilă. E sigură, mai devreme sau mai târziu. Așa ne asigură Isus.

  Totul pare atât de simplu, de ușor de înțeles, încât am putea spune: „Pe astea le știam și noi.” Dar lucrurile se schimbă când privim celălalt element al comparației. Cu cine „se aseamănă”? Care este aplicația spirituală?

  Și Isus ne spune „oricine aude aceste  cuvinte ale Mele și le face…” și „oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face…” Acum cântărim altfel lucrurile. Da, cu fundația casei lucrurile păreau simple. Dar cu „a face” și „a nu face” ceea ce ne-a învățat Isus…

  O casă poate fi reconstruită după o experiență dureroasă, dar în plan spiritual nu există o a doua șansă. Și acum, când avem atâtea cunoștințe din Cuvânt, este necesar să analizăm cu atenție: constituie ele material de fundație prin ÎMPLINIRE? Căci furtuna este aproape.

  Construim, construim, construim. Dar să nu uităm că zidirile noastre sunt folosite doar ca element de comparație ca să putem înțelege: Există o temelie pentru eternitate și acesta este A FACE ceea ce ne învață Scriptura!

Simion Felix Marțian