Se cern tristeți tivite-n cenușiu
Din cerul toamnei care-adânc ne doare,
Brăzdat în lung de păsări călătoare,
Și-un vânt ne suflă-n suflet a pustiu.
Ducând pe aripi vara care-a fost,
Ne iau și diadema bucuriei,
Lăsându-ne iar pradă nostalgiei
Pe scena cu decor tot mai anost.
Ne-apasă dureros plecarea lor,
Dar toamna noastră lor le e străină
Și zboară spre căldură și lumină,
Spre-un astru-al zilei mai strălucitor.
Rămași într-un amurg violaceu,
Lipsiți de-a cântecelor armonie,
Putem să medităm la veșnicie
Și-o rugă să-nălțăm spre Dumnezeu:
E-aproape, Doamne,-al vremii act final,
Pornește Tu în noi deșteptătorul,
Să nu ratăm în toamna lumii zborul,
Știind că Tu ne-aștepți la terminal.
Simion Felix Marțian
În mări de frunze galbene înot
Și-aroma viei nările-mi înfoaie,
Mi-s ochii prinși de-a mărului văpaie,
Intrând în toamnă ca într-un complot.
Mă prind de orizonturi care ard
În calde asfințituri miresmate,
Când simt curgând din piersici parfumate
Mirosul viu ca dintr-un râu de nard.
Mă-mbată părul cu al său parfum
Plutind printre miresme de gutuie,
Dar, când acestea către boltă suie,
De undeva se simte iz de... fum.
Venind târâș, insinuat perfid,
Ca șarpele care din iarbă mușcă,
Mirosul ucigaș de praf de pușcă
Dă toamnei aromate chip morbid.
Hei, voi acei care v-ați cocoțat
În șaua vremii și sunteți la frâie,
Lăsați-i toamnei straiul de lămâie
Și-al ei buchet de-arome-așa bogat!
Opriți războiul, vă acuză greu
Lacrimi de mame, adunate-n poală,
Și voi veți da de toate socoteală,
Opriți, nu-L mâniați pe Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 8 octombrie 2022
Bărcile priponite la mal și năvoadele întinse la uscat trebuie să fi fost elemente esențiale într-un tablou înfățișând Capernaumul. Satul de graniță își trăia tihna în clipocitul apei Ghenezaretului, fiind și la doar trei kilometri de locul unde Iordanul se varsă în lac. Nu-i de mirare, deci, că cei mai mulți locuitori erau pescari.
Dar Levi, fiul lui Alfeu, nu era dintre ei. Nu era pescar. Era vameș. Aduna taxele de la concetățenii săi, fiind în slujba romanilor. Nu era o slujbă onorantă, din perspectiva celor care plăteau impozitele, iar vameșii erau considerați trădători de neam. Peste toate astea, însă, ocupația era confortabilă și ,lucru deloc de neglijat, era bănoasă. Acest lucru se vedea și în situația materială a lui Levi.
Nu știm ce l-a determinat să îmbrățișeze această ocupație, căci lacom nu părea să fie, dar cert este că-i mergea bine. Serviciu lejer, bani mulți, trai fără griji. Nu se bucura de simpatia conaționalilor, dar era protejatul stăpânitorilor. Al romanilor.
De aceea ne pare șocantă reacția lui la chemarea: „Vino după Mine!” (Matei, Marcu, Luca) Căci s-a ridicat și a plecat. Nu știa prea multe despre Cel care-l chema, dar ajunseseră până la urechile lui câteva dintre minunile pe care le făcuse pe acele meleaguri.
Șocant ni se pare că și-a lăsat slujba, fără să știe ce-i oferă Învățătorul. Și- atenție!- fără să negocieze. Ce urmează să fac? Care-mi va fi salariul? Ce condiții de cazare îmi oferi? Acestea ar fi doar câteva dintre întrebările care apar în mod firesc într-o atare situație. Dar nu și aici.
Fără nicio întrebare se ridică și-L urmează. Parcă ar fi găsit slujba vieții lui, ocupația mult visată. Deși nu știa ce urmează să facă. Ba mai mult, dă și un ospăț, la el acasă, pentru a sărbători reușita. Care reușită?
Levi și-a schimbat viața și numele. A devenit ucenicul Matei și a trăit ca ucenic. A scris o istorie a lucrării lui Isus, scriere călăuzitoare de-a lungul timpului, până la noi. A murit ca martir.
Chemarea la slujire este la fel formulată și astăzi: „Vino după Mine!” Uneori ne prefacem că n-o înțelegem. Și asta doar pentru că ne e greu să părăsim biroul vamal aducător de bani. Alteori am vrea să negociem: Doamne, ce-mi oferi în schimb? De parcă veșnicia nici n-ar conta. Sau prețul salvării ar fi nesemnificativ.
Slujirea înseamnă renunțare și dedicare, nu negociere. Dacă vom înțelege adevărata răsplată a slujirii, nu vom da doar un ospăț al bucuriei, ca Levi, ci vom trăi o viață de festin. Un ospăț al bucuriei sfinte, căci Cel ce ne-a dat viață, ne-a dat-o din belșug. (Ioan 10:10)
Poetul mai avea un singur dor,
Eu am mai multe, unele sunt coapte,
Altele-s muguri, sau au dat în lapte,
Dar, totuși, doar de unul mă-nfior.
Mi-e dor, așa, de-o veșnică nenoapte,
Și-n brâul zilei, furca cu fuior,
Din care să se toarcă-ncetișor
Pe fusul vieții pace-n vorbe, fapte...
E dor nebun, dar nu e nebunesc,
Căci nu-i pe-altar de răvășiri buimace
Ci-i întețit de florile ce cresc.
Și dorul vreau să-l împletesc tenace
Cu rugi spre Cel ce are ce-mi doresc:
Iehova Shalom, Dumnezeu e pace!
Simion Felix Marțian
Siegen, 29 septembrie 2022
Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri. (Filipeni, 4:6)
Istoria zvâcnit-a într-un spasm
Când timpul, ignorând orice frecvență,
Făcea cu veșnicia confluență
Pe-acest pământ în stare de marasm.
Venea Păstorul, ce cu-a Lui prezență,
(Tablou idilic ce părea de basm),
Da turmei hrană și... entuziasm,
Și-o viață nouă, trai din abundență!
Putem trăi azi viața din belșug,
Hrăniți din cer la masa bucuriei,
Rupând al patimilor aspru jug.
Și în curând, desprinși din gheara gliei,
Vedea-vom timpul spart de tăvălug
La poarta dinspre noi a veșniciei!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 