Psalmii, 46:1
Isus în Templu, la exchange
„Toate drumurile duc la Roma”, spuneau vechii romani. Dar nu se aplica și la evrei, pentru că în perioada sărbătorilor toate drumurile lor duceau la Ierusalim. La Templu. Veneau din cele patru vânturi, de pe unde-i purtaseră pașii, pentru a sărbători împreună. Și a aduce jertfe. Așa le poruncise Dumnezeu.
Sărbătoriseră primul Paște înainte de trecerea prin Marea Roșie, și au continuat să-l sărbătorească de-a lungul timpului. În semn de aducere aminte. Și de ascultare.
Și era o nouă primăvară. Și un alt Paște. Altfel. Și primăvara și Paștele. Unice.
Pelerinii veneau puhoi spre Ierusalim, ca la fiecare sărbătoare. Dar Paștele acesta urma să rămână în istorie. În cea veșnică. Căci printre cei veniți să se închine era și Isus, Învățătorul din Galilea. Dumnezeu și om. Și urma să plece din Ierusalim doar Dumnezeu.
A fost primit cu urale la poarta cetății. O cetate pe care o iubea. Și pentru care a plâns. Strălucea în soarele primăverii Ierusalimul, purtând ca pe-o coroană Templul de pe Muntele Moria. Ținta lui Isus.
Atmosfera din Templu L-a dezamăgit, însă, iar reacția Sa ne prezintă, parcă, un alt Isus. E drept că vacarmul de acolo nu putea să-L mulțumească. Când murmurul rugăciunilor era acoperit de mugetele boilor aduși la vânzare. Sau behăitul oilor. Căci uguitul porumbeilor, jertfa celor săraci, era mai puțin supărător. Și mai era și zornăitul monedelor de pe tarabele schimbătorilor de bani.
Toate astea în Casa lui Dumnezeu, locul de închinare. Cum s-a ajuns aici? Cei care vindeau păsări și animale pentru jertfe veneau în întâmpinarea nevoii pelerinilor, care nu puteau să le aducă cu ei de la Roma. Nici de la Atena, Damasc, sau alte cetăți îndepărtate. Ar fi explicabil.
Același lucru se întâmpla și cu schimbătorii de bani. Taxa la Templu se plătea în moneda Tirului, or plătitorii veneau din toate părțile, având monede grecești sau romane. Banii trebuiau schimbați. Și atunci de unde reacția lui Isus, care ni-L face de nerecunoscut?
El care S-a dovedit atât de îndurător, gata să ierte, devine deodată intolerant față de acești comercianți din curtea Templului. Și acționează în consecință, scoțându-i afară din Templu. Iar schimbătorilor de bani le răstoarnă mesele.
De ce? Pentru că lui Isus nu-i plac lucrurile amestecate. Spiritualitatea este spiritualitate. Activitatea acestor oameni avea legătură cu închinarea, fără, însă, a face parte din ea. Și locul lor nu era acolo, ci la piață.
Oare câte din activitățile noastre, de altfel necesare mersului lucrării, le substituim adevăratei închinări? Oare de câte ori nu murdărim curtea Templului cu activități prin care urmărim un câștig? Dacă nu în bani, în faimă.
Isus vrea închinare sinceră. Și curățenie în curtea Templului. Putem să învățăm din experiența iudeilor, sau să așteptăm… biciul de ștreanguri. Ce alegem?
Simion Felix Marțian
Psalmii, 121: 1-2
Măgăruşul, detaliu în planul lui Dumnezeu
Obişnuiţi fiind cu peregrinările lui Isus ca învăţător galileean extrem de modest în atitudine, suntem uimiţi de grandoarea intrării în Ierusalim înaintea pătimirii Sale. Dar era momentul Său, momentul legitimării Sale ca fiind Cel ce este. Şi profeţiile vorbeau despre acest moment.
Dar dincolo de acest eveniment în sine, este la fel de uimitor felul în care Dumnezeu acordă atenţie tuturor detaliilor, pentru ca planul Său să fie dus la îndeplinire aşa cum a fost conceput. Lucrurile erau stabilite şi dezvăluite public prin profeţiile care urmau să se împlinească întocmai.
Privitor la acest eveniment, profetul Zaharia scrisese cu cinci secole înainte: „Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zaharia, 9:9)
Şi iată că Isus vine spre Ierusalim, dar…nici urmă de măgăruş. Sau, cel puţin, nu pentru ochii celor prezenţi. Şi-ai noştri. Dar…
Vezi articolul original 184 de cuvinte mai mult
Între libertate și lesă
Este vorba, da, despre libertatea de exprimare, garantată în orice democrație sănătoasă, și lesa… corectitudinii politice. Adică acel concept folosit ca lozincă de cei care ies la defilare cu stafia lui Marx. Această „corectitudine” este impusă prin reguli ferme sau doar sugerate, și are ca scop susținerea UNOR minorități expuse, chipurile, la discriminare. Dar NUMAI acele minorități cu care se urmărește smintirea normalității.
Potrivit acestui concept, Biblia conține un discurs al urii (hate speech). Tocmai Biblia, cartea de căpătâi, căreia chiar și cei care-i neagă mesajul mântuirii, îi recunosc rolul civilizator. Așadar, citarea unor versete din Biblie care spun păcatului păcat ar intra sub incidența legii.
Un caz mult mediatizat este cel al parlamentarei finlandeze Päivi Maria Räsänen, care s-a încheiat ieri, 30 martie, cu victoria sa. A învins libertatea de exprimare. În Parlamentul Finlandez încă din 1995, Päivi Räsänen, de profesie medic, a ocupat funcția de președinte al Partidului Creștin Democrat, dar a fost și la conducerea Ministerului de Interne (2011-2015).
Ea s-a făcut „vinovată” prin faptul că și-a susținut părerea despre familie, folosind citate din Biblie. Acolo unde lucrurile sun clare privitoare la „un bărbat și o femeie”. Opinia ei a fost publicată într-o boșură în anul 2004, susținută apoi într-o emisiune radiofonică în 2018 și în cele din urmă postată pe Twitter în 2019. Toate acestea au fost capete de acuzare, susținându-se că afirmațiile sale incită la ură împotriva… unei minorități.
Împreună cu Päivi Räsänen a fost trimis în judecată și episcopul Juhana Pohjola, carea și-a oferit sprijinul la apariția broșurii incriminate și care se intitulează „Bărbat și femeie i-a creat – Relațiile homosexuale și percepția creștină despre om”.
Cazul s-a bucurat de o largă susținere în toată lumea, atât prin rugăciunile bisericilor cât și prin manifestații. Și chiar dacă se văd norii negri ai dictaturii marxiste, ieri soarele libertății a strălucit. Iar Statul finlandez a fost obligat la plata a 60.000 de euro cheltuieli de judecată.
Ar trebui să fie un precedent încurajator, iar noi să ne declarăm credința cu îndrăzneală. Dar, oare, până când? Doamne, dă-ne putere!
Simion Felix Marțian
Siegen, 31 martie 2022
Isaia, 40:31
Psalmii, 119:147-148
„O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.” (Ps 119: 147-148)
Dor de adânc
Mă-ngrozesc să constat că mi-e veacul bolnav, Măcinat de o tragică boală, Și, sfidând nonșalant diagnosticul grav, El se stinge încet de… spoială. A pătruns peste tot, se cultivă intens Și trăim doar prin ce-i „la vedere”, Căutăm la decor străluciri fără sens Și izvor nesecat de plăcere. Ne zidim din cochilii lipsite de fond Și castele și visuri semețe, Colindând pe aripă de gând vagabond Suprafețe lucind. Suprafețe. Dar există un puț nesecat și profund Care poate s-adape pământul, Și în care izvoare de viață se-ascund, Iar această fântână-i Cuvântul. Simt un dor arzător de-a pătrunde-n adânc, Scufundat în esență de viață, Și de-acolo să beau, să respir, să mănânc, Vindecat de ce-i doar… suprafață. Îndrăzniți, oameni buni, Dumnezeu ne-a chemat Să-i sondăm prin cunoaștere taina, Adâncindu-ne-n El vom fi apți de zburat, Veșnicia fiindu-ne haina! Simion Felix Marțian Neunkirchen, 11 iunie 2019
Sonetul Golgotei
Un bocet doar mai am în călimară Și-n piept un hohot cu ecouri stranii, Privind, pe dealul semănat cu cranii, La Veșnicia învățând să moară. Mă torn cu scăpătatul în jelanii Și-ncep cuvintele plângând să doară, Dar simt cum brațul crucii se coboară Să-mi înflorească prin iertare anii. Acum, senin, îmi caut noi cuvinte, În care viu să curgă mângâierea Prin matca de edenică sorginte. Și scriu febril, dar ignorând durerea, Un vers final, cu nobile veșminte: S-a terminat, urmează... Învierea! Simion Felix Marțian Siegen, 11 martie 2022
Război și patriotism… la sfert
O știre care a făcut valuri zilele astea în mediul online este cea privitoare la o eventuală mobilizare a rezerviștilor. Aceasta, evident, pornind de la situația conflictuală de la granițele țării. Așadar, la arme! Cine? Toți BĂRBAȚII între 18 și 63(!) de ani, de oriunde s-ar afla. Cei aflați în țările Europei, să se prezinte la unitățile militare în termen de 5 zile, cetățenii români aflați pe alte continente, în 15 zile. Dacă se va declara stare de urgență sau război.
Știrea a provocat tulburare și reacții diverse, dar cu adevărat șocant a fost rezultatul unui sondaj: în caz de război, doar 26 % dintre români sunt dispuși să rămână în țară și să lupte.Argumentele sunt multiple și nu pot fi ignorate:
-„Pentru ce să luptăm? Să apărăm averile celor care au furat țara?”
-„Pentru cine să luptăm? Pentru politicienii care se lăfăie și ne batjocoresc?”
– „Ce să apărăm, căci țara a fost vândută! Multinaționalele să și le apere proprietarii.”
Cei aflați departe de țară, au propriile motivații:
-„Am fost alungați din țară prin distrugerea economiei, și acum când ne-am făcut un rost pe aici să lăsăm totul baltă? Ne plătește Johannis ratele la bănci?”
Și… etc, etc. Personal, nu comentez. Oricum, la vârsta mea nu mă primește pe front nici ca fotograf. Ceea ce mă frământă este altceva. Mai întâi, o observație: pe front se luptă doar dintr-un adânc sentiment patriotic, sau… pentru bani. Aceștia din urmă fiind mercenarii.
Eliminând mercenariatul, rămânem la patriotism. Și rezultatul sondajului se explică. Patriotismul a murit în România. Cândva se cultiva încă din școală, dar se pare că cineva a fost interesat să nu mai fie așa. Mai întâi s-a renunțat la arta care încuraja patriotismul: literatură, muzică, arte plastice, cinematografie. S-a inoculat ideea că ar fi desuete și că patriorismul e de sorginte comunistă. Nimic mai greșit!
Apoi s-a lovit în pilonii de bază ai acestui sentiment: istoria și credința. S-a afirmat că istoria noastră e falsă, că a fost „cosmetizată” de comuniști și că strămoșii noștri nu au fost nicidecum „mari” și nici „viteji”. Au fost doar lași și oportuniști. Nu știu cine a concertat această dezinformare, dar a prins. Naționalismul a fost văzut ca o ciumă, iar orele de istorie reduse. În timp ce alte țări își promovau cultul eroilor.
Cât despre credință, a fost atacată mai rău ca în comunism. Iar generația tânără, confuză și debusolată, a mușcat momeala. Și chiar au crezut că Dumnezeu aparține trecutului, iar Biserica este anacronică.
Cei ce s-au bucurat de ceea ce au obținut, se miră acum de rezultatul sondajului. Dar, ce-ați făcut cu patriotismul? Cu ce vreți să îndemnați oamenii la luptă?
La acestea am mai putea adăuga și demasculinizarea. Atât prin asaltul celor care susțin teoria idioată a genului ciudat (sau fluid), cât și prin ofensiva feministelor, care vor participare egală în toate activitățile. Se pare că nu și pe front. E mai greu acum să scoți un bărbat de la pensat să-l duci pe front, dacă nu a văzut arme decât pa Netflix.
Nu, nu poți trimite oamenii pe front cu amenințarea pușcăriei. Pentru că nu știi la ce-și vor folosi armele. Redați-le oamenilor credința și dragostea de țară. O țară așa cum și-o doresc, și pe care să o lase moștenire copiilor lor. Aceasta ar fi o motivație solidă.
Dar, deocamdată, să ne rugăm pentru pace. Doamne, ajută!
Simion Felix Marțian
Siegen, 10 martie 2022
La moara lui Felix 