S-a auzit ceva, ca un oftat, O cută pe cortina de tăcere, Era tristețea frunzei în cădere, Cu straiul ei de ruginiu pătat. Deja e toamnă?- m-am trezit țipând, Lăsați decorul vechi expus vederii, Mai am de scris la poezia verii! Dar frunzele cădeau pe rând, pe rând... Prin noi curg clipe, ore, zile, ani, Dar ne-mplinim în anotimpuri rostul, Plătindu-i vieții, prin ce facem, costul, Tot noi fiindu-i, însă, artizani. Trăim cu viză de flotant aici, Privind spre veșnicia ce ne-așteaptă, Dar fiecare anotimp e-o treaptă Urcată cu-mpliniri, mai mari, mai mici... Știind că viața-i doar un episod Ce se consumă-n scrijelirea gliei, Privind spre anotimpul veșniciei S-avem aici, în toamna vieții, rod! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 