S-a-ndepărtat al nopţii negru fald,
Luând cu sine stelele captive,
Şi zorii ciripesc pe portative
Vărsându-şi rubiniul în smarald.
Călcând pe orizonturi relative,
Se-nalţă soarele ca un herald,
Vestind semeţ invazia de cald
În care binele să se cultive.
Zvâcneşte roua într-un ultim spasm,
Stingându-şi cea din urmă nestemată
Dintr-un decor care părea de basm,
Şi-n dimineaţa binecuvântată
Rostesc din suflet, cu entuziasm:
Primeşte-mi închinarea, Sfinte Tată!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 
Reblogged this on B a r z i l a i – e n – D a n (Un Barzilai izvorât din Dan).
ApreciazăApreciat de 1 persoană