La moara lui Felix

Când văd mușcând rafale nemiloase
Din flamura albastră câte-o stea,
Mă doare Europa până-n oase
Căci sunt al ei , cum și ea e a mea.

Prezentul doare, gata să abdice,
Mustind cangrene pentru viitor,
Trecutul, însă, astăzi cicatrice,
Era tratat ușor, mult mai ușor.

Și-a tors pe fusul vremii ani de jale,
Dar a învins furtuna grea mereu,
Căci înflorind spre cer prin catedrale
Stătea cu fața către Dumnezeu.

De unde leac acum, când pun zăvoare
Și lacăt pe bisericile ei,
Și-ntr-o hipnoză-atotcuprinzătoare
O-ntoxică de-a valma cu moschei,

Și-adună-n curtea-i multiculturală,
Prin nu știu ce unionist hrisov,
Doar mânji troieni, ce mușcă din zăbală,
Și-i dau sărutul cu…Kalașnikov.

E-n Belgia acum o mușcătură,
Dar încă doare Londra și Madrid,
Parisul are urme de arsură
Și alte răni pe fața-i se deschid.

Mă doare Europa, și îmi vine
Să strig, să urlu tot năduful meu:
Revino la valorile creștine
Să vezi cum dă izbândă Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 25 martie 2016