Primul îngheț ne găsește de obicei nepregătiți, ca prima zăpadă pe drumarii cu utilajele la naftalină. Am pățit-o și anul acesta, când am avut surpriza, dis-de -dimineață, să-mi găsesc parbrizul mătuit de ger, cu vizibilitate zero.
Și, tot ca drumarii amintiți, nepregătit. Nu o unealtă de curățat la îndemână, nu o soluție pentru dezghețare, de parcă aș fi hălăduit prin Caraibe.
Moment tensionat, nu tocmai propice pentru meditație, și totuși…
Atunci am constatat că uneori progresul tehnologic ne plasează, paradoxal, în sfera problemelor fără rezolvare. Cum? Uite-așa!
Într-o astfel de situație, automobilistul care mai are în dotarea mașinii clasicul radiocasetofon, folosește carcasa unei casete pentru a curăța parbrizul. Cu succes. Indiferent de ritmul muzicii de pe casetă. Indiferent de succesul de top. Indiferent de căldura transmisă de interpret.
Dar cum să faci același lucru cu un CD, când știm că dreapta este tangentă la cerc într-un singur punct? Ca să nu mai vorbim de un stick, sau un card de memorie. Și-atunci la ce este bun progresul tehnologic?
În concluzie, până la apariția curățitorului de parbriz prin wireless, păstrați o casetă. Cu carcasă. Sau, dacă nu, cântați cu foc până se dezgheață parbrizul.
Să ne-auzim cu bine. În parcare.
Felix
La moara lui Felix 