Cu degete ce tind să se răsfire,
Ia brazda bobul ca pe o ofrandă
Şi-n pumnul strâns apoi, ca la comandă,
Îi dă sărutul înspre putrezire.
Dar mângâiat de-a razelor ghirlandă
Îndeamnă putregaiul la trezire,
Care renaşte-n tainică urzire
Ţâşnind în strai de aur şi lavandă.
Uimindu-ne cu noua-mbrăcăminte,
Mirabila-apariţie suavă
Îşi are-n bobul putrezit sorginte.
Când, părăsind telurica enclavă,
Ieşi-vor înviaţii din morminte
Vor fi-mbrăcaţi în trupuri noi, de slavă.
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 