Durerea are dinţi, da, are dinţi
Cu muşcătură crudă, otrăvită,
Şi gheare are, gheare lungi, fierbinţi
Şi-o respiraţie de foc, cumplită.
O simt intens cum sfâşie din trup
Şi sufletul mi-l zdrenţuieşte-n gheare,
Când stăvilarul de răbdare-l rup
Puhoaiele cumplite de-ncercare.
Se-nchide orizontul cenuşiu
Până îi simt strânsoarea grea pe tâmple
Şi, de speranţă părăsit, pustiu,
Amarul lumii-ntregi prin pori mă umple.
Tristeţe, apăsare, zvârcoliri,
Dureri atroce îmboldind cu spasme
Se strâng într-un buchet de otrăviri,
Mănunchi sinistru exalând miasme.
Cum am ajuns aici? Ce s-a-ntâmplat?
De ce mi-e deznădejdea pat şi pernă?
O, Doamne!- doar o clipă am uitat
Că izbăvirea mea este eternă,
Dar vin acum cu-al rugăciunii jar,
Căci îndurările-Ţi sunt fără număr,
Ca, reprimit în Sfântul Sanctuar,
Să Te ating cu lacrima pe umăr,
Să-ncep cu ochii umezi a vedea
Cum se topeşte negura şi greul,
Şi-n lacrima primind Lumina Ta
Cum înfloreşte iarăşi curcubeul.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 26 iunie 2013
La moara lui Felix 
A republicat asta pe B a r z i l a i – e n – D a n (Un Barzilai izvorât din Dan).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…un adevar exprimat atat de clar prin aceste versuri ca in incercare deseori uitam atat de usor ca suntem in bratele lui ISUS,suntem sustinuti de EL si izbaviti de EL.Dar prin ochii credintei vezi curcubeul izbavirii.Foarte frumoasa poezie.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Foarte profund si adevarat! Dumnezeu sa va binecuvanteze!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Dumnezeu e în control.
ApreciazăApreciat de 1 persoană