Se strâng buluc omături cristaline
Pe scări de viscol cocoţate-n cer,
Zidind nămeţi din cărămizi de ger
Şi alb tăios, cu care să se-mbine.
Pe câmpul vast lipsit de-orice reper
Eternă pare iarna care vine
Cu triste tânguiri şi cu suspine,
Şi-al morţii greu şi-ntunecat mister.
Dar când, muşcând, rafala îngheţată
Aruncă-n zare pătura de nea,
Un fir de grâu plăpând spre ceruri cată
Şi, plin de bucuria de-a-l vedea,
Spre slavă strig: Mărire Ţie, Tată,
Eternă-i viaţa, şi va fi şi-a mea!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 19 ianuarie 2019
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe B a r z i l a i – e n – D a n.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Mircea M M.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Ciprian Barsan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană