Cu viața-n ecuații echivoce,
Închid necunoscute-n paranteze,
Lăsând egalul să echilibreze
Trăirea din reacții reciproce.
„Dar nu-i corect!”, spun simțurile treze
Prin căutări ce tind să mă sufoce,
„Egal cu…ce?” mai spune-aceeași voce,
„Și ce valori vrei să se raporteze?”
Soluția e, Doamne, tot la Tine,
Și-am învățat de-a dreptul școlărește,
Făcându-mi temele de casă bine,
Că se rezolvă doar dumnezeiește:
Eu sunt egal cu… dragostea din mine
Și valorez cât inima iubește!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 aprilie 2020
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonet algebric&8221;