La moara lui Felix

Cu viața curs domol umbrit de maluri,
Dau sălciilor apă din belșug,
Oglindă sunt pentru cerescul crug
Și port azur pe luciul fără valuri.

Când ard, sunt pâlpâire, nu sunt rug,
Iar vânt de sunt, chemat s-alerg pe dealuri,
Rămân doar adiere peste voaluri,
Iar dacă-s verb, abia de mă conjug.

Anost portret privești acum, Divine,
Căci Tu mă vrei curgând impetuos,
Și torță-nflăcărată pentru Tine.

Eu pot să fiu așa, neîndoios,
Dar toarnă, Doamne, Duhul Tău în mine
Să fiu, arzând, nebun pentru Cristos!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 8 mai 2020