Pășeam ritmat și-mi stăruia-n auz,
Ca un ecou, o stranie cadență,
Dar pivotam cu multă indolență
În jurul unui gând mereu obtuz.
Dar când am înțeles acea prezență,
Am hotărât că nu pot să-mi refuz
O cufundare-n har, ca-ntr-un havuz,
Și însoțirea ca o permanență.
Acum eu merg cu Tine-n pas sincron
Și, scuturat de frunzele caduce,
Mă faci măslin pe-al cerului blazon,
Înfipt adânc în vremea de răscruce,
Când, din al veșniciilor filon,
O lume nouă se năștea pe cruce.
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 septembrie 2020
La moara lui Felix 
A republicat asta pe Ciprian I. Bârsan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană