La moara lui Felix

„Să fie lumină!”- ne e începutul,

Rostirii divine fiindu-i altoi,

Căci sămburi de viață eternă-s în noi

De când cu lumină-mpletitu-s-a lutul.

.

Vedem străluciri revărsate-n șuvoi,

Cu raze ce au ca izvor Absolutul,

Dar tot mai dăm beznei cu-ardoare sărutul,

Purtând al prihanei stigmat de noroi.

.

Mai am în ființa-mi tăcute unghere

În care lăstari de-ntuneric se-ascund,

Și steiuri dând umbre, durate-n durere.

.

Dar vreau să mă dărui luminii, fecund,

Scăpat de-orice umbre, deci, Doamne, Ți-aș cere:

Mai dă-mi șlefuire și fă-mă… rotund!

.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 16 octombrie 2020