Plesnesc în mine muguri de tăcere
Și umbre-adânci de nerostiri îmi cresc,
Când fac din abandon un act firesc
Și văd în asumare neplăcere.
Dar Tu mi-ai dat cuvântul să vorbesc,
Să-l dau rostirii gata să ofere
Și pace și imbold și mângâiere,
Dând aripi celor ce spre cer privesc.
De-acum, vorbind, vreau voia Ta să fac,
Și-n zicere să pun lumină multă
Din harul Tău cu care azi mă-mbrac.
Să tac când simt că inima-mi exultă
Și-o pun în palma Ta ca-ntr-un hamac,
Spunând: „Vorbește, robul Tău ascultă!”
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 octombrie 2020
La moara lui Felix 