Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.
Mă năpădesc cuvintele nescrise
Când primăverii îi plătesc tribut,
Căci frumuseţea nu-i doar atribut
Ci viaţă nouă afluind prin vise.
Şi văd, înfăşurat în foi de viaţă,
Că primăvara nu-i doar anotimp,
Este o stare dincolo de timp,
Este trezire, este dimineaţă.
E învierea simţurilor toate
Spre bine, spre frumos, spre adevăr,
E neprihana florilor de măr
De roua dimineţii sărutate.
Trăind, deci, primăvara ca o stare,
Ca înviere, ca dorit dezgheţ,
Văd scrisul îndurării mai citeţ
Şi-aud mai clar a cerului chemare.
Iar inima-mi, Părinte, vrea să-Ţi ceară,
Cu un demers cu totul exploziv:
Condamnă-mă, Te rog, definitiv
La o eternă, sfântă primăvară!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 12 aprilie 2014
Izbește molima în porți închise
Și colții groazei mușcă din zăvoare;
Lovește boala, dar și spaima doare,
Căci ea îngheață mugurii de vise.
În toată-această cruntă încleștare
Rămân spre Cer ferestrele deschise,
Și gânduri ce adastă în culise
Cu aripi de speranță prind să zboare.
Spre Tine, Doamne, gândul năzuiește
Și-n el credința-i gata să-nflorească,
Căci numai Tu ești Cel ce izbăvește.
Deci, peste hăul morții ce se cască,
În zborul rugăciunii ne primește
Cu-a noastră închinare fără... mască!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 martie 2021
Când seva-şi duce valul viu de viaţă, Ţâşnind în muguri verzi cu ochi de soare, Cocoşii vremii cântă: Deşteptare! Şi-un cor imens cu imnuri ne răsfaţă.
Se sting metehne-n scoarţa care doare Şi-n trunchiul vechi ce-n soare se dezgheaţă, Scriind cu muguri magica prefaţă A vieţii noi de cântec şi culoare.
Purtăm în noi prea reci şi triste toamne Cu brume albe scuturând petale, Şi ierni cu-ngheţ venit să ne condamne;
Dar vrem înmuguriri spirituale, De-aceea Te rugăm din suflet, Doamne, Ne dă căldura mângâierii Tale!
Suntem în plină pandemie de COVID-19, iar lupta cu virusul ucigaș este acerbă. Indiferent dacă folosim statistici reale sau politizate, un lucru este cert: se suferă și… se moare! Iar soluțiile găsite nu pare să-și dovedească eficiența. Dar, luptăm.
Este firesc ca în această situație să se remarce, în fruntea luptei, Ministerul Sănătății. Căutând soluții și inițiind campanii de informare. Dar, ar fi de preferat ca aceste campanii să nu aibă tentă ideologică. Fie ea și marxistă. Se pare, însă, că această culoare politică nu poate să-și ascundă hidoșenia nici măcar în fața suferinței.
Astfel, într-un afiș pentru promovarea vaccinării, se folosește imaginea stilizată a Catedralei Mitropolitane din Timișoara, fără… cruci.( Mutilări grafice similare a mai suferit lăcașul de cult în 2017 și 2020, în contexte diferite.)
Stilizarea imaginii unei ctedrale ar putea merge atât de departe, încât să rămână numai crucea. Dar nicidecum nu poate fi reprezentată fără ea. Iar ca să nu înțelegi acest lucru trebuie să fii ori lipsit de minte, ori rău intenționat. Iar tovarășii care au declarat război credinței creștine nu sunt lipsiți de minte.
Umbra neagră a marxismului se întinde peste Europa „creștină”, cu manifestări inspirate de China comunistă. Este ciudat, însă, că deși a declara război religiei într-o țară creștină înseamnă să-ți bați cuie în talpă, tovarășii rămân în picioare. Cine-i susține? Poate că și nepăsarea maselor le este de folos.
Ar fi de așteptat ca în fața suferinței să strângem rândurile, dovedind solidaritate. Arătând dragoste. Am putea, da, să ne rugăm împreună. Dar a folosi o campanie a Ministerului Sănătății în scop ideologic, este diabolic. Mai ales că este vorba de o ideologie extrem de toxică.
Simbolurile creștine nu sunt vitale. Mântuitoare este credința. Dar lupta împotriva acestor simboluri este un început. Unul dureros, prevestitor de rele. Iar acest caz ne dovedește că reușesc să se insinueze peste tot.
Arhiepiscopia Timișoarei a luat atitudine, cerând Ministerului Sănătății să-și revizuiască afișele, și s-a putut. Dar de ce era nevoie de asta? Ignorând astfel de atacuri, ne vom trezi într-o bună zi că în biserică se predică marxismul.
Ar fi de dorit ca cei de la Sănătate să se ocupe de sănătate. Dimensiunea spirituală a vieții nu este pe lista lor de sarcini. Iar noi să veghem, întărindu-ne în credință. Doamne ajută!
La mulţi ani femeie, mamă şi soţie, Prietenă, colegă, soră, orice-ai fi, Iată că ofrandă ţi se-aduce ţie Primăvara toată în această zi!
Tu eşti cea prin care-Atoatecreatorul Şi-a-mplinit zidirea, dând la toate rost, Când prin tine-n lume a-nflorit decorul Lângă cel ce-ţi este soţ şi adăpost.
Înflorirea însăşi are sens prin tine Şi ţi-e locul astăzi – iată! – între flori, Iar când prin rodire bucuria vine, Tu aduci în lume mari şi vii comori.
Azi e despre tine, dar tot anotimpul Împletind iubire strâns e-ntr-un buchet, Şi ca un omagiu te salută timpul Vrând să-ţi curgă-n viaţă ceva… mai încet.
Primăvara toată e o reverie Renăscând prin tine, cum a fost mereu, La mulţi ani, femeie, şi… o veşnicie, Tu eşti imnul vieţii, scris de Dumnezeu!
Avuseseră una dintre zilele acelea încărcate, cu drumuri lungi şi obositoare prin arşiţa neprietenoasă, pe lângă care mai trebuiau să suporte şi îmbulzeala mulţimii. Însă o făceau de dragul Învăţătorului. Şi-al învăţăturii Lui. Dar parcă era prea mult pentru o zi.
După ce au dat drumul noroadelor să plece la casele lor, s-au hotărât să treacă pe malul celălalt. Pe malul de răsărit al Ghenezaretului. ,,Partea cealaltă” (Marcu 4: 35) era mai puţin aglomerată şi oferea şanse mai mari să găsească liniştea de care aveau nevoie. Şi liniştea părea să se instaleze încă de la desprinderea bărcii de ţărmul pe care zgomotole păreau să fie înghiţite de înserare.
Cât să fi durat liniştea? Nu prea mult, căci neprevăzutul s-a năpustit asupra lor cu vânt şi valuri. Neprevăzut? Da, chiar şi pentru experimentaţii pescari care tăiaseră lacul de nenumărate ori în lung şi-n lat. O furtună cumplită i-a învăluit ameninţătoare, făcându-i neputincioşi.
Să lupţi cu furtuna? Nicio şansă. Salvarea lor nu putea să vină decât de la Isus, care dormea la cârmă. Aveau în faţa lor testul credinţei, dar în disperarea lor I s-au adresat : ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”.Îi păsa, dar avea siguranţa atotputerniciei.
Ucenicii L-au strigat ca pe o ultimă soluţie, dar ce le-au văzut ochii, nu doar că i-a uimit, dar i-a şi umplut de frică. Isus S-a ridicat maiestuos şi… A CERTAT VÂNTUL! Care s-a potolit ca un copil care a făcut o năzbâtie. Dar marea? Acesteia, Isus i-a zis: ,,Taci, fără gură!”(Marcu 4:39). ,,S-a făcut o linişte mare”, ne spune evanghelistul Marcu. Nu una oarecare, ci una mare. Aşa cum îşi doreau.
Dacă navighezi cu Isus, dar Îl chemi doar ca o ultimă soluţie, meriţi să simţi muşcătura furtunii. Şi dacă crezi că Dumnezeu ,,doarme”, insensibil la problemele tale, reciteşte psalmul 121: ,,Cel ce te păzeşte nu va dormita.” (vers.3b)
Nu vom fi scutiţi de furtuni, dar ,,Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.”( Ps 121: 4) Aşa e scris. Şi este Cuvântul lui Dumnezeu.
La moara lui Felix 