La moara lui Felix

Izbește molima în porți închise
Și colții groazei mușcă din zăvoare;
Lovește boala, dar și spaima doare,
Căci ea îngheață mugurii de vise.

În toată-această cruntă încleștare
Rămân spre Cer ferestrele deschise,
Și gânduri ce adastă în culise
Cu aripi de speranță prind să zboare.


Spre Tine, Doamne, gândul năzuiește
Și-n el credința-i gata să-nflorească,
Căci numai Tu ești Cel ce izbăvește.

Deci, peste hăul morții ce se cască,
În zborul rugăciunii ne primește
Cu-a noastră închinare fără... mască!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 martie 2021