Apa de lângă fântână şi dilema închinării

  Fântâna lui Iacov, de lângă cetatea samariteană Sihar, era o binecuvântare pentru oamenii locului. Apa, fluid vital, venea din adâncuri pentru a potoli setea oamenilor, dar şi a turmelor lor. Şi asta din vremi străvechi.

  Aici a întâlnit Isus, într-una din peregrinările sale, o femeie samariteană căreia i-a cerut apă, zicând: „Dă-Mi să beau” (Ioan 4:7) Era începutul unui dialog menit să-i ofere femeii lumină şi… mântuire!

  Având în vedere relaţiile dintre iudei şi samariteni, femeia a fost uimită de această cerere, uimire pe care nici nu a încercat să şi-o ascundă. Dar acesta nu a rămas singurul motiv de mirare, căci continuarea dialogului i-a dezvăluit femeii faptul că există şi o altă apă, pe care Cel din faţa ei i-o putea oferi. O apă vie, despre care Isus i-a spus: „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.”(Ioan 4:14)

  Aşadar, descoperă cu uimire femeia, există o altă apă, care-i pentru… veşnicie! Şi, curios, aceasta nu era în fântână. Era lângă fântână, în posesia lui Isus. Uimirea femeii a continuat când a descoperit că Cel ce era în faţa ei îi cunoaşte şi situaţia conjugală.

  Înelegând că în faţa ei nu stă un om oarecare, ci „un proroc”, după spusele ei, a considerat că este momentul să rezolve o dilemă: Unde este locul potrivit pentru închinare?

  Iudeii se închinau la Ierusalim, în Templul construit în acest scop de Solomon, reconstruit de Zorobabel şi restaurat mai târziu de Irod cel Mare. Samaritenii, în schimb, se închinau pe muntele Garizim, unde îşi ridicaseră şi un templu, distrus însă în anul 128 î Cr, de împăratul iudeu Ioan Hircan. Chiar în lipsa unui templu, ei continuau să se închine pe Garizim.

 Aşadar, care este locul în care trebuie să I se aducă închinare lui Dumnezeu, pentru ca închinarea să fie primită? Răspunsul a fost unul neaşteptat: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23)

  Trezirea din Samaria, care a urmat acestui dialog, dovedeşte că oamenii de acolo au înţeles ce este închinarea și care este rolul ei. Şi totuşi asupra acestui lucru nu este o cunoaştere generalizată, şi oamenii mai bâjbâie, mai caută indicatoare spre Ierusalim sau Garizimul Samariei.

  Dacă ne bucurăm de lumina cunoaşterii în acest sens, trebuie să ducem această lumină şi celor derutaţi. Să le amintim că închinarea plăcută Tatălui este „în duh şi în adevăr”. Şi că firmele cu „Ierusalim” sau „Garizim” nu au importanţă. Doar în măsura în care vreuna dintre ele ne oferă cadrul potrivit pentru adevărata închinare.

  Există şi alte moduri de închinare? Da, există, dar noi ştim care este plăcută Tatălui. Şi pe aceea o practică… închinătorii adevăraţi!

Simion Felix Marţian

2 gânduri despre &8222;Apa de lângă fântână şi dilema închinării&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s