La moara lui Felix

Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.

Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.

Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.

Și-nfiorat de sfânta-I melodie,
Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.

Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021