Sonetul pelerinului

Prin codrul de gândiri întunecate,
Potecile de beznă parcă dor,
Și iarba arde, mușcă de picior,
Iar zările sunt – iată! – confiscate.

Văi lacome fac parte din decor
Și piscuri ce sorb norii, însetate;
Busolele devin... debusolate,
Iar „nicăieri” e țel stăpânitor.

Un pelerin, având țintă precisă
Și un rucsac umplut cu rugăciuni,
Doar l-a deschis și... zarea-a fost deschisă!

Apoi privind spre fostele genuni,
A mulțumit de calea redeschisă:
Tu, Doamne, mă-nsoțești și faci minuni!

Simion Felix Marțian
Siegen, 5 noiembrie 2021

3 gânduri despre &8222;Sonetul pelerinului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s