Aleargă mieii îmbătați de iarbă, Scăldați în verde ca-ntr-un heleșteu; Corolele se prind în curcubeu Și în bujori dă sângele să fiarbă. E cerul, de prea mult albastru, greu, Și ochii zilei caută să-l soarbă, Până vor curge penele de coarbă Pe umeri de amurg violaceu. Rostogolindu-mi primăveri prin vine, Cu frumusețea la superlativ, Vreau să mă-nchin cu versul meu, Divine. Și-n el să încrustez, ca laitmotiv, Mesajul viu al dragostei de Tine, În care să-nfloresc... definitiv! Simion Felix Marțian Siegen, 6 mai 2022
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonetul primăverii celeste&8221;