La moara lui Felix

Adun inel după inel sub coajă,
Și-acum, când pun în frunze ruginiu,
În ramuri simt că s-a făcut târziu,
Cu gongul sunând fiecare strajă.

Cad frunze-ncet, dar nu mă simt pustiu,
Ci-n jur e mai curând un fel de vrajă,
Cu crengile care extaz degajă
Și seva care-n trunchi pulsează viu.

Căci am înfipte rădăcini spre ape
Ce curg de la izvorul din Calvar,
Iar Cel crucificat e-aici, aproape.

Trecând cu El al timpului hotar,
Clepsidra lumii nu mă mai încape
Și muguri noi și... veșnici îmi apar.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 noiembrie 2022