„Și, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.”(Matei, 24:12)
Cu gerul care sâmburii-și dezghioacă,
Bătând, se pare, propriul record,
La tropice se-așază polul nord
Și-avem ecuator cu promoroacă.
Nu-i vorba de-o prognoză fantezistă,
Ci despre lipsa dragostei din noi,
Când inima devine simplu sloi,
Iar fața lumii searbădă și tristă.
Salutul are țurțuri în cuvinte
Și gândul însuși poate fi tăios
Când locul e brumat și-ntunecos
În vatra inimii, cândva fierbinte.
Răceala din privirile de gheață
Și zâmbetul de formă, glacial,
Ne-arată omul actului final
Ce este-n drama erelor... postfață.
Da, în curând se va lăsa cortina
Și vor ieși la rampă doar acei
Ce au întreținut focul din ei
Și-au dus, iubind, cu torța lor lumina.
Iubiți de Dumnezeu, să dăm iubire
Și-n acest rece, ultim anotimp,
Să trecem, astfel, dincolo de timp,
Spre-a dragostei eterne strălucire.
Simion Felix Marțian
Cu zori de aur sărutând corole
În cântece părând prin pomi fluide,
Cu-apusuri stacojii țesând hlamide
Și nopți punând creației etole,
Vii armonii se împleteau candide
În oameni și-ale lor aureole.
Dar, în Eden, seninele cupole
S-au înnorat de uneltiri perfide.
A fost tragismul ruperii de Tine,
Dar, Doamne, vei reface armonia
Prin împletire de frumos și bine.
De-aceea, când va-ncepe simfonia,
Aș vrea să simt că-s acordat, Divine,
Și am ca partitură... veșnicia!
Simion Felix Marțian
Când ai văzut geometria mea,
Un amalgam de unghiuri ascuţite
Şi de secante dureros ţintite
Pe planşa vieţii ca o canava,
Ai folosit, Părinte, un compas,
Şi, pe planşeta planurilor Tale,
Din curbe ample cu suiri domoale
Mi-ai refăcut desenul, pas cu pas.
Şi dispărând ungher după ungher
S-a dus şi bezna ce zăcea în ele,
În sfera vie-a devenirii mele
Intrând lumina dragostei de cer.
Iar spaţiul devenit mai generos
Din sufletul avid după lumină
A devenit o lume nouă, plină
De pace, de iubire, de… Cristos!
Privesc acum din noul adăpost
Spre lumea colcăirilor bolnave,
În bezna din ungherele jilave,
Şi ştiu că e… desenul care-am fost.
De-aceea vin să-Ţi mulţumesc frumos
Că prin proiectul Tău, divin Părinte,
Eu aparţin geometriei sfinte:
Mai şlefuit, mai larg, mai luminos.
Simion Felix Marțian
Mă simt stăpân pe lume sus în șa,
Gonind spre țintă pe sub ploi de stele,
Și ies comete albe din caiele
Când piatra-și strigă lung zdrobirea sa.
Dar când în drum vin povârnișuri grele
Și-n jur prăpăstii prind a se căsca,
Simt că se stinge și trufia mea
Și scânteierile de foc, rebele.
Vreau încă zori cu plete de rubine
În drumul meu pe calul acaju,
De-aceea, Doamne, strig acum spre Tine:
În greul care-n cale apăru,
Te rog să vii, să stai în șa cu mine,
Iar frâul... e mai bine să-l ții Tu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 16 februarie 2023
Se face frig în tabla de materii
Din noul lexicon de sentimente,
Când gheaţa căutărilor frecvente
Îşi stinge transparenţa în mizerii.
Se defineşte viaţa prin palavre,
Fiind în tomul gros şi fond şi formă,
Şi faţa-i se dezvăluie diformă
Când nobile simţiri devin cadavre.
La fila dragostei nu-i semn de carte?
A devenit pentru prezent vetustă?
Hei, inimă, sub solzii noi, sub crustă
Nu vrei să ai, iar, de căldură parte?
Voi, fraţii mei întru umanitate,
Clepsidre vii eternizând nisipul,
Nu ştiţi că-n viaţa noastră Şi-a pus chipul
Acel ce-i dragoste şi bunătate?
Păstraţi, dar, focul dragostei divine,
Înflăcărând scânteia care arde
Cu alte mii, sau poate miliarde,
Din el, din ea, din mine şi din tine.
Se-ntinde umbra grea de neiubire
Dar noaptea ei nu poate-avea izbândă,
Căci din scântei, o flacără plăpândă
Poate ţâşni din nou cu strălucire.
Tânjesc de dor de dragoste, astenic,
De o iubire-nfăşurând Pământul,
În ea găsindu-şi oamenii veşmântul;
Mi-e dor de om ca de-un Adam edenic!
Simion Felix Marțian
Adie cald a susur de vioară
Și-a tihnă albă fâlfâind ușor,
Iar pleoapa toarce, răsucind de zor,
Lumina care-n suflet se strecoară.
În pace ca-n mătase mă-nfășor,
Când aripi de iubire-n juru-mi zboară,
Și tot ce-n mine a-ncetat să doară
Dă muguri noi ca-n glastra din pridvor.
De unde toate astea-n jurul meu,
Deși în lume urletul furtunii
Arată că ar fi la apogeu?
Așa mă simt, în zbor viu, ca lăstunii,
Când tocmai am vorbit cu Dumnezeu
Pe-o bancă în grădina rugăciunii.
Simion Felix Marțian
Siegen, 9 februarie 2023
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru, 2:9)
O curgere de alb și de tăcere,
De tihnă, dintr-n fluviu luminos,
Învăluie în straiul vaporos
Și-n pace lumea, fără bariere.
În jur e doar uimire și frumos,
Căci albul cast alungă din unghere
Tot ce-i pătat, cu iz de neplăcere,
Și neaua face totul grandios.
Mirați privim zăpada, albul pur,
Când, Doamne, ramuri albe fac mătănii,
Iar noi ne facem din cârmâz contur.
Dar, prin iertare, anii noștri fă-ni-i
La fel de albi ca tot ce este-n jur,
Trăind plutirea ca un zbor de sănii.
Simion Felix Marțian
Siegen, 2 februarie 2023
La moara lui Felix 