„Și, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.”(Matei, 24:12) Cu gerul care sâmburii-și dezghioacă, Bătând, se pare, propriul record, La tropice se-așază polul nord Și-avem ecuator cu promoroacă. Nu-i vorba de-o prognoză fantezistă, Ci despre lipsa dragostei din noi, Când inima devine simplu sloi, Iar fața lumii searbădă și tristă. Salutul are țurțuri în cuvinte Și gândul însuși poate fi tăios Când locul e brumat și-ntunecos În vatra inimii, cândva fierbinte. Răceala din privirile de gheață Și zâmbetul de formă, glacial, Ne-arată omul actului final Ce este-n drama erelor... postfață. Da, în curând se va lăsa cortina Și vor ieși la rampă doar acei Ce au întreținut focul din ei Și-au dus, iubind, cu torța lor lumina. Iubiți de Dumnezeu, să dăm iubire Și-n acest rece, ultim anotimp, Să trecem, astfel, dincolo de timp, Spre-a dragostei eterne strălucire. Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 