Pe cerul azurat cu Voroneţ Surâde galben soarele amiezii, Privind către convulsia zăpezii Ce-și rupe chinga-n ultimul dezgheţ. Pe caldul portativ cântă aezii, Pictând cu ciripitul îndrăzneţ Pe horbota de-un verde pădureţ, Decor tivit pe aura livezii. În mugurii pleznind a înviere Un ciclu se reia repetitiv, Dând timpului şi start şi-aliniere, Dar noi, având un alt obiectiv, Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere Dezgheaţă inimi reci, definitiv! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 