Pe cerul azurat cu Voroneţ
Surâde galben soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Ce-și rupe chinga-n ultimul dezgheţ.
Pe caldul portativ cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ,
Decor tivit pe aura livezii.
În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,
Dar noi, având un alt obiectiv,
Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere
Dezgheaţă inimi reci, definitiv!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 