Își scutură iarna cojocul mițos Pe-ntinderea dalbă cât zarea se-ntinde, În fulgi tot văzduhul se-așterne pe jos, Lăsând doar cărări ce se scriu cu colinde.
O veste ne vine prin înger din cer, Că Domnul o mână de pace întinde Prin Pruncul născut într-o iesle, în ger, Și vestea aceasta vibrează-n colinde.
„Un Fiu ni s-a dat”, El e darul divin, Balsam oferit unei lumi suferinde, Ofrandă Îi dăm al iubirii preaplin, Punând gratitudinea noastră-n colinde.
Să fie deci pace pe-ntregul pământ, Căci dragostea sfântă pe toți ne cuprinde, Și vestea-mpăcării prin Pruncul cel sfânt S-o ducem la toți fredonată-n colinde.
Serbăm luminați și o facem... mereu, Căci era iertării de ceruri se prinde, Cu noi e acum și în veac Dumnezeu, S-o spunem cu toată tăria-n colinde.
Sculați, oameni buni, că-n ferestre acum Lumina iubirii de cer se aprinde, Făclie de viață alături pe drum, O torță divină purtată-n colinde.
La moara lui Felix 