La moara lui Felix

Pe geana zării stăruie perfid
Lumina cu inserții olfactive,
Și scârțâie a gânduri negative
Țâțâna lumii țintuită-n zid.

Cu praf de pușcă scriu, conspirative,
Condeie șenilate, rid cu rid,
Pe scoarța înclinând spre suicid
În pâcla grea a propriei derive.

Când temerile își fac cuib în noi,
Plătind în mușcături adânci chirie,
Și-ograda vieții plină-i de noroi,

La Tine, Doamne, e speranța vie
De-a-ndepărta sămânța de război:
Dă lumii pacea Ta din veșnicie!

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 ianuarie 2026