Tu nu m-ai vrut rătăcitor prin spații,
Atom pierdut prin trene de comete,
Nici rază-n răsărituri violete
Sub pleoapele vreunei constelații.
Ci Tu, privind divinele-Ți planșete,
Mi-ai pus pecetea altei destinații,
Și-ai dat acelui boț de lut sezații,
Să simt vibrând și dragoste și sete.
Dar rostul meu, știu, Doamne, tot stelar e,
Căci drumul dragostei spre ceruri duce
Și-acolo voi fi stea strălucitoare.
Așa mi-ai spus când din umblări năuce
M-ai smuls, și-apoi cu brațe de iertare
M-ai strâns la piept de-acolo, de pe cruce!
Simion Felix Marțian
